Sceneta „Luceafarul dinspre ziua”, jucata la Biblioteca Bucovinei, de Ziua Unirii (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

De Ziua Unirii Principatelor Române, elevii Colegiului „Al. I. Cuza” au interpretat la Biblioteca Bucovinei, sceneta „Luceafărul dinspre ziuă”, o adaptare după Rodica Nicolescu-Padina, susţinută de prof. dr. Rodica Cozaciuc.

Invitate special la eveniment au fost lect. univ.dr. Harieta Mareci Sabol din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” şi dr. Doina Iavni, din partea Serviciului Judeţean Suceava al Arhivelor Naţionale, care au vorbit despre semnificaţia acestei zile.

Astfel, lect. univ. dr. Harieta Mareci Sabol a vorbit despre Mica Unire. “Am să vorbesc despre unire ca despre un fir roşu care străbate istoria până la acest moment deosebit al Unirii de la 1859”, a spus Harieta Marici.

Invitată să ia cuvântul, dr. Doina Iavni reprezentantă a Serviciului Judeţean Suceava al Arhivelor Naţionale a vorbit despre învăţămâtul sucevean în epoca Unirii făcând referire la câteva documente aflate în Patrimoniul Arhivistic sucevean, oferind posibilitatea elevilor din sală de a le vedea. Aceasta a arătat că Unirea principatelor şi ctitorii acesteia au impulsionat atât dezvoltarea învăţământului public, cât şi organizarea acestuia pe cale legislativă pentru a-l aşeza pe temelii solide şi moderne. “La nivel statistic, în anul şcolar 1863-1864 Şcoala Primară de băieţi a fost frecventată de 209 elevi, iar Şcoala de fete a fost frecventată de 68 de eleve (…) La clasa I era obligatorie cunoaşterea literelor, silabisirea, citirea după tabele, formarea literelor după modele, 4 lucrări aritmetice cu numere întregi, iar la clasa a IV-a programa şcolară prevedea 7 discipline de studiu – biografiile celor mai renumiţi domni români, părţile cuvântului şi formele gramaticale, scurtă descriere a animalelor şi a plantelor, împărţirea politică a Europei, măsurile de greutăţi şi lungime”, a precizat Doina Iavni.

Moderatorul evenimentului a fost Gheorghe-Gabriel Cărăbuş, directorul Bibliotecii Bucovinei “I.G.Sbiera” Suceava.


Intră acum și în grupul de