Ce vedem la Observatorul Astronomic Suceava in luna februarie

Dacă în lunile decembrie-ianuarie sucevenii au putut urmări prin telescoapele puse la dispoziţie de Observatorul Astronomic Suceava, planeta Jupiter şi nu numai, luna aceasta, curioşii care se vor aventura să urce, seara pe terasa instituţiei situate lângă Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava vor putea urmări pe etape, planetele Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn, în perioadele în care cerul va fi senin.

Un calendar realizat de cercetătorul Dimitrie Olenici din cadrul Observatorului Astronomic Suceava arată că la data de 1 februarie, Soarele s-a aflat la Răsărit la 7h36m, iar la Asfinţit la 17h11m, urmând ca pe data de 14 februarie coordonatele să indice 7h17m la Răsărit şi 17h31m la Asfinţit, respectiv 6h 53m la Răsărit şi 17h 53m la Asfinţit, pentru data de 28 februarie.

De la cercetătorul sucevean am aflat că cele mai bune condiţii de vizibilitate ale Lunii sunt seara, până în jurul datei de 14 februarie şi dimineaţa, după 22 februarie.

Planetele vizibile cu ochiul liber pe parcursul lunii februarie sunt: Mercur (invizibilă în această perioadă deoarece pe 25 Februarie este în conjuncţie cu Soarele şi se pierde în lumina acestuia), Venus (vizibilă ca Luceafăr de dimineaţă în orizontul estic, la începutul Lunii răsărind în jurul orei 4h45m, iar la sfârşitul lunii în jurul orei 5h), Marte (invizibilă deoarece se află foarte aproape în direcţia Soarelui – pe tot parcursul lunii răsare la doar c.c.a. 10 minute mai târziu ca Soarele), Jupiter (se vede seara în orizontul vestic; la începutul lunii asfinteşte la ora 21h30m, iar spre sfârşitul lunii în jurul orei 20h 15m) şi Saturn (care la începutul Lunii răsare în jurul orei 22h45m, iar spre sfârşitul lunii răsare în jurul orei 20h 50m şi poate fi văzută până dimineaţa).

Cu instrumentele astronomice de la Observatorul Astronomic se pot vedea: relieful Lunii, faza planetei Venus, benzile de nori, Marea Pată Roşie şi cei patru sateliţii galileeni ai planetei Jupiter, precum şi inelul planetei Saturn. De asemenea, se mai pot observa: Marea Nebuloasă din constelaţia Orion, roiuriul de de stele Pleiade şi Hyade din constelaţia Taurul*.

Dimitrie Olenici ne-a mai informat că printre constelaţiile vizibile în această perioadă se numără: Câinele mare, iepurele, Eridanul şi Orion – cea mai frumoasă constelaţie (spre Sud), Gemenii, Vizitiul, Taurul Perseu (La Zenit), Ursa – Carul Mare, Dragonul, Cefeu, Ursa – Carul Mic (spre Nord), Leul Racul (spre Est), Pestii, Berbecul, Balena (spre Vest).

Printre stelele cele mai intersante de observat se numără – steaua Sirius din constelatia Câinele mare şi roiul de stele Pleiade din constelaţia Taurul.

Totodată, cu ochiul liber se pot vedea în condiţii bune de vizibilitate 9 stele: Alcyone, Electra, Maza, Merope, Taygete, Celaena şi Asterope, care erau fiicele lui Pleione şi Atlas, iar cu instrumentele se pot vedea c.c.a. 400 de stele situate la aproximativ 300-500 a.l. (ani lumină) depărtare.

În prezent, pe terasa Observatorului Astronomic USV sunt amplasate două telescoape care stau la dispoziţia sucevenilor, orarul instituţiei fiind prelungit, tocmai pentru ca în timpul serii amatorii să poată dispune de observaţiile cercetătorului de serviciu.