Trei rachetomodele vor fi lansate la Observatorul Astronomic Suceava, in cinstea cosmonautului Dumitru Prunariu


Intră acum și în grupul de

Departamentul Observator Astronomic din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava va marca vineri, 20 mai, aniversarea a 30 de ani de la zborul în spaţiu a cosmonautului român Dumitru Prunariu, prilej cu care vor avea loc o serie de activităţi menite să reamintească acest moment.

Directorul Departmentului Observator Astronomic din cadrul USV, lector univ. dr. Cristian Pîrghie, informează că pe parcursul după-amiezii, respectiv a serii de vineri, vor avea loc următoarele acţiuni: deschiderea sesiunii urmată prezentarea lucrării < Primul român în spaţiul cosmic >, (de către Ana Maria Suciu, elevă în clasa a VII-a, la Şcoala cu clasele I-VIII, Şcheia, îndrumător prof. dir. Mirela Pintescu, ing. sistem Oana Ungureanu), prezentarea prelegerii < Cucerirea Spaţiului Cosmic > (de către asistent de cercetare Cezar Leşanu, din cadrul Departamentului Observator Astronomic, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava), prelegerea < Agenţia Spaţială Europeană ESA > (cercetător Emil Turcu, din cadrul Departamentului Observator Astronomic, USV), după care va avea loc un moment deosebit.

“Vom ieşi împreună pe terasa Observatorului, acolo unde vor fi lansate trei rachetomodele, de către reprezentanţi ai Clubului Sporturilor Tehnico – Aplicative Suceava. După această acţiune, cei prezenţi vor fi invitaţi din nou în sala de conferinţe a Observatorului Astronomic, acolo unde va fi difuzat filmul documentar numit < Soyuz 40 > . Totodată, în sala de conferinţe va fi şi o expoziţie foto documentară, care cuprinde în jur de 40 de fotografii unicat provenite din arhiva personală a lui Dumitru Prunariu în care se vor putea observa – pregătirea pentru zborul cosmic, imagini din timpul zborului în spaţiu şi nu numai. Expoziţia va sta la Suceava timp de o săptămână, după care fotografiile vor ajunge din nou la Baia Mare, acolo unde au fost donate de către cosmonautul român. În şirul manifestărilor dedicate primului român care a ajuns în spaţiul cosmic, va mai fi şi o expoziţie filatelică ( < Aeronautică şi cosmonautică în filatelie > ) ce va fi prezentată de prof. Gheorghe Dolinschi. Seara se va încheia cu o serie de observaţii astronomice care se vor ţine pe terasă”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Cristian Pîrghie.

De la asistentul de cercetare Cezar Leşanu, din cadrul Departamentului Observator Astronomic, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, am aflat şi scopul lansării celor trei rachetomodele: “Se ştie că în copilărie, Dumitru Prunariu a frecventat cursuri de aeromodelism, apoi a trecut pe rachetomodele, iar la noi, la Suceava, într-adevăr puţină lume ştie că în cadrul Clubului Sporturilor Tehnico – Aplicative Suceava (C.S.T.A. Suceava) există secţia de rachetomodele, în ultimii ani, sportivii noştri suceveni având participări la campionate europene şi mondiale, unde au obţinut mereu rezultate foarte bune.

În acest sens, vom organiza aici şi o mini expoziţie în cadrul căreia vom expune cupe, medalii şi diplome obţinute de-a lungul timpului de către elevii nostri. De asemenea, atât aeromodelismul sucevean, cât şi rachetomodelismul datează atât în Suceava, cât şi la nivel de judeţ, încă din anii ‘60. Pentru seara de vineri am pregătit şi o rachetă ceva mai mare, care are aproximativ 50 cm şi două racheţele cu dimensiunea de 20-25 cm”.

Potrivit directorului Observatorului sucevean, Cristian Pîrghie, pentru întreaga manifestare s-a primit acceptul cosmonautului Dumitru Prunariu. Tot de la el, am mai aflat că manifestările de vineri seară reprezintă de fapt deschiderea unui lung şir de manifestări care se vor desfăşura în fiecare vineri, de la ora 18.00, la Observatorul Astronomic Suceava.

Parteneri în acest proiect sunt: Clubul Sporturilor Tehnico – Aplicative Suceava şi Grupul Astronomic USV.


Intră acum și în grupul de