“Stranierii suceveni” iau cu asalt cabinetele stomatologice din Suceava. Afla aici de ce

La cabinetele stomatologice din municipiul Suceava au început să se înregistreze sute de cereri venite din partea românilor plecaţi la muncă în străinătate, care au revenit în ţară în această perioadă a anului.

După cum se ştie, luna august este luna de concediu pentru majoritatea românilor stabiliţi în străinătate, sau care se află acolo pentru o anumită perioadă de timp, care îşi câştigă existenţa fiind plătiţi în euro, majoritatea întreţinători de familii în România. Astfel, luna august a fiecărui an reprezintă prilejul perfect pentru stranieri, ca odată veniţi în ţară, să îşi rezolve problemele medicale, majoritatea apelând la serviciile stomatologice de la noi datorită preţurilor mult mai mici pe care le plătesc pentru astfel de servicii medicale.

„Sunt plecată de cinci ani de zile în Italia pentru a-mi putea susţine financiar familia aflată în ţară. Odată cu sosirea mea în România, după o perioadă de trei ani, am considerat necesar să îmi schimb o lucrare dentară pe care o am de mai mulţi ani şi care în timp s-a degradat. Aleg serviciile stomatologice din ţară în primul rând pentru că sunt mult mai ieftine decât cele din străinătate, şi bineînţeles pentru competenţa medicului meu personal”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Dorina P., în vârstă de 54 de ani, din Suceava.

Aşa se explică, de ce, de câţiva ani încoace, la fiecare început de lună august, medicii suceveni se trezesc cu zeci de solicitări, de la stranierii noştri, care doresc planificarea intervenţiilor stomatologice, şi finisarea acestora în timp record, în funcţie de perioada de şedere în ţară.

Spre deosebire de România, în Italia, o extracţie costă 100 de euro, pe când în ţară, operaţiunea costă între 50 şi 70 de lei. Pentru plombarea unei carii minore, în Italia se percepe suma de 60 de euro, pe când în România, problema se poate rezolva cum suma de 30-70 lei.

“Categoric, luna august este recunoscută pentru abundenţa cetăţenilor români care se întorc din străintate în ţară, pentru concedii, care apelează urgent la serviciile noastre medicale. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că în ţară tarifele dentare sunt de cinci-şase ori mai mici decât în străinătate. Pe lângă acest aspect, dacă în Italia de exemplu, pentru o consultaţie se percepe suma de 60 de euro, ei bine, în România, de cele mai multe ori, consultaţia medicală nu se plăteşte, deoarece, după prima vizită la stomatolog, pacientul intră deja în tratament”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Puica Jidiuc, medic stomatolog sucevean.

Diferenţele financiare se resimt şi atunci când vine vorba de cei mai în vârstă care, în Italia, pentru o proteză dentară, fie în partea de sus, fie în partea de jos a maxilarului, plătesc suma de 1.000-1.200 de euro, operaţiune care în cabinetele stomatologice din România costă în jur de 300 de euro.

“Lucrez în Italia, în cadrul unui cabinet stomatologic, ca asistent, de aproape de doi ani şi vă pot spune că cel mai rar se prezintă la stomatolog străinii, printre care şi românii, şi asta în cazuri excepţionale, când durerea devine insuportabilă şi este musai intervenţia unui medic stomatolog”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Anişoara Marin, în vârstă de 47 de ani, stabilită în Italia de cinci ani.