Intră acum și în grupul de
Pentru că sănătatea corporală şi cea mentală reprezintă echilibrul fiinţei umane, trei sportivi din Suceava au dezvoltat şi în municipiul nostru, stilul de karate numit ISSHINRYU. Aceştia organizează săptămânal antrenamente în oraş şi la Bosanci, pregătind copii cu vârste cuprinse între 5 şi 15 ani.
Cei care aud pentru prima dată de acest stil de arte marţiale japonez, este important să ştie că acesta provine din insula OKINAWA din Japonia, locaţie ce deţine o tradiţie impresionantă legată de artele marţiale.
Stilul de karate s-a răspândit în Europa prin intermediul soldaţilor care au luptat în Japonia, care odată întorşi în ţarile de provenienţă au dezvoltat acest sport. „*La noi În România stilul a fost adus de Sensei Andrei Trandaf care actualmente deţine 4 DAN în KARATE KOBUDO*, în anul 1998. Iniţial a fost dezvoltat la Iaşi, locaţie în care se regăseşte şi principalul club de adulţi. Tot acolo se pregătesc în prezent peste 300 de copii”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, sportivul Lucian Nastasi, deţinător de centură maro 1 KYU, unul din cei trei antrenori de ISSHINRYU de la Suceava.
Acesta a povestit că în anul 2000 la Suceava a fost adusă şi pregătită o grupă foarte mare şi puternică de practicanţi ai stilului, care din păcate s-a pierdut în timp. „Personal practic ISSHINRYU din anul 2006, iar în urmă cu trei ani, prin Sensei George Crăciunescu deţinător de centură neagră 2 DAN, sportul s-a revitalizat. Eu am revenit la Suceava împreună cu colegul meu Alexandru Covaşă, amândoi deţinători ai centurii maro 1 KYU, cu intenţia de a repune bazele stilului de karate pe care îl practicăm. La acest moment, la sala de la Şcoala Nr.11 din Burdujeni, pregătim în jur de 30 de copii, iar la sala Şcolii din Bosanci instruim în jur de 15-20 de copii, că vârste cuprinse între 7 şi 15 ani”, a arătat Lucian Nastasi.
Sportivul a explicat că stilul de luptă ISSHINRYU este unul foarte complex, în ideea în care sunt folosite loviturile pe toate părţile corpului, lovituri la punctele sensibile, lupta la sol, cu precizarea că în România se practică varianta full contact. Desigur sunt utilizate şi arme tradiţonal japoneze precum – SAI, TONFA, BO care se folosesc doar în momentul în care copiii antrenaţi ajung la un anumit nivel.
„Elevii noştri învaţă înainte de toate tehnicile de bază, apoi, foarte important, urmează lupta cu adversarul imaginar”, a subliniat Nastasi.
Precizăm că cei trei Sensei suceveni (George Crăciunescu, Lucian Nastasi şi Alexandru Covaşă) au fost recent la un stagiu de pregătire la Berlin, acolo unde au avut posibilitatea să se pregătească cu HANSHI ALBERT MADY, deţinător 9 DAN ISSHINRYU KARATE, canadian, un maestru al stilului.
Antrenorul a transmis părinţilor că artele marţiale nu te învaţă să te baţi pe stradă, ci din contră, te ajută să devii înţelept în deciziile pe care urmează să le iei, îţi conferă disciplină, condiţie fizică, sănătate.
Înscrierile la cursurile de ISSHINRYU se pot face la numărul de telefon: 0752/701.571 (Lucian Nastasi). Antrenamentul se face de două ori pe săptămână, iar la finalul fiecărei luni, cursanţii plătesc suma modică de 50 de lei.
Intră acum și în grupul de