Intră acum și în grupul de
Frumoasa senatoare PP-DD de Suceava, Vasilica-StelianaMiron se numără printre clientele fidele care frecventează Clinica de înfrumuseţare pe care Mihaela Borcea, fosta soţie a lui Cristi Borcea (fost acţionar majoritar al echipei Dinamo) o deţine în Bucureşti.
De curând, parlamentarul a postat pe facebook o poză în care apare alături de cunoscuta Mihaela Borcea, promovând o parte din produsele cosmetice care se găsesc în cadrul Clinicii.
“Sunt prietenă cu Mihaela Borcea, iar atunci când mă aflu la Bucureşti îi frecventez cu plăcere salonul, acolo unde apelez la o serie de tratamente naturiste pentru păr şi nu numai. Cu o săptămână înainte de Paşte, Mihaela Borcea se va afla la Rădăuţi, într-o campanie de promovare a produselor cosmetice pe care le importă din Italia. Consider că este prioritar ca o femeie să se îngrijească, pentru a se putea simţi confortabil”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Steliana Miron.
Precizăm că în dreptul fotografiei postate pe facebook, senatoarea o prezintă pe Mihaela Borcea ca pe “
Intră acum și în grupul de