Proiecte strategice de 300 de milioane de euro propuse de autoritatile sucevene pentru perioada 2014-2020

Judeţul Suceava vrea să atragă aproximativ 30 la sută din suma de un miliard de euro care va fi pusă la dispoziţie regiunii de dezvoltare Nord Est, potrivit portofoliului de proiecte făcut public de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord Est.

Astfel, Consiliul Judeţean Suceava, propune finanţarea proiectului Parcul natural de agrement turistic Bucovina, parcul de aventură de la Păltinoasa, pentru care este estimată o finanţare de 54,9 milioane de euro, în timp ce Primăria Suceava propune spre finanţare un proiect de 38,5 milioane de euro privind implementarea unui proiect ecologic de transport în Zona metropolitană şi amenajarea unui parc fotovoltaic pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile.

vizita parc

În acelaşi document, Primăria Fălticeni propune spre finanţare, cu 45 de milioane de euro, şoseaua de centură a municipiului, în timp de Primăria Câmpulung Moldovenesc vrea 20 de milioane de euro pentru finalizarea lucrărilor la pârtia de schi de pe Rarău şi a infrastructurii turistice.

Pentru Primăria Vatra Dornei, importantă va fi finanţarea reabilitării Cazinoului din oraş şi reabilitarea infrastructurii stradale, proiecte cu valoare de 29,3 milioane de euro.

Primăria Gura Humorului va solicita Uniunii Europene o finanţare de 35 de milioane de euro pentru dezvoltarea integrată a infrastructurii de turism din zonă.

Oraşul Cajvana doreşte să obţină în perioada 2014-2020 suma de 22 de milioane de euro pentru dezvoltarea integrată a oraşului ceea ce presupune modernizarea drumurilor, extinderea reţelelor de apă şi canalizare, modernizarea iluminatului public, extinderea reţelei electrice, reabilitarea şcolilor, construcţia de grădiniţe, modernizarea şi extinderea dispensarului uman şi modernizarea pieţei.

Primăria din Broşteni vrea să modernizeze cu 2.5 milioane de euro reţeaua de apă şi canalizare, în timp ce Primăria Dolhasca vrea zece milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere, dar şi modernizarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare.

În oraşul Frasin se doreşte reabilitarea reţelei de apă şi canalizare, inclusiv în Bucşoaia, proiect estimat la 1,1 milioane de euro, oraşul Milişăuţi vrea să înfiinţeze o reţea de canalizare şi o staţie de epurare a apelor uzate, proiect de 1,5 milioane de euro.

Oraşul Solca vrea 3,5 milioane de euro pentru refacerea reţelei de străzi, iar un proiect asemănător îl doreşte şi oraşul Vicovu de Sus, valoarea proiectului fiind de aproape zece milioane de euro.

Spre comparaţie, judeţul Iaşi are portofoliu de proiecte de 217 milioane de euro, din care jumătate, 148 de milioane de euro pentru modernizarea aeroportului, iar judeţul Bacău de 320 de milioane de euro, din care mai mult de jumătate, 174 de milioane de euro, pentru şoseaua ocolitoare a municipiului.

loading...