Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților: Dacă Dumnezeu a îngăduit această limitare a participării credincioșilor la sfânta biserică, să primim asta cu duh de smerenie pentru păcatele noastre, pentru neatențiile noastre. Dumnezeu ne ceartă acum, dar tot El, care ne ceartă acum, ne va dărui și izbăvirea//VIDEO

sursa foto https://www.orthodoxianewsagency.gr/

Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, PS Damaschin Dorneanul, a declarat, marți, la Subiectul Zilei de la News Bucovina că toate slujbele din perioada Săptămânii Mari și din Săptămâna Luminată inclusiv de Sfânta Înviere se vor desfășura fără participarea fizică a credincioșilor și a îndemnat preoții și credincioșii să înțeleagă lucrul acesta.

„E o situație anormală din foarte multe puncte de vedere. O anormalitate la care încercăm să ne adaptăm, nu acceptând-o, sau neconsiderând-o ca pe ceva firesc, dar la care trebuie să facem față”, a spus ierarhul BOR.

PS Damaschin a recunoscut că este greu pentru preoți să știe că nu pot credincioșii veni la sfânta biserică.

„Este foarte greu să primești gândul că cineva poate să-și cumpere de mâncare, să se plimbe în jurul casei, este până la un punct privat și de necesitățile lui sufletești. Da, ne putem ruga și acasă și acesta este și îndemnul nostru. Putem să fim cu sufletul în sfintele biserici, dar nu este același lucru”, a spus ierarhul BOR.

PS Damaschin a arătat că se înțelege că este o situație dificilă, o situație grea, căreia se încearcă să i se facă față și că nădăjduiește ca această perioadă să treacă într-un timp scurt astfel încât nici credincioșii să nu se simtă pe termen lung îndepărtați de izvorul de har, de lumină și de binecuvântare care se primesc în sfintele biserici pe de o parte, iar pe de altă parte nici părinții duhovnicești, nici preoții să nu vadă la infinit o biserică goală.

„E o tristețe extraordinar de mare să ieși printre sfintele uși și să spui „Pace tuturor!” și să nu vezi pe nimeni în biserică. În același timp este și un exercițiu al credinței și un exercițiu al unei altfel de vederi pentru că atunci când spui „Pace tuturor!” și ochii trupești nu văd nimic în biserică, totuși, cu ochii sufletești să vezi pe fiecare dintre credincioșii tăi care erau acolo, să-i simți și să-i vezi și să-i ai în inima ta și să crezi că binecuvântarea pe care o dai tu ca preot în biserică trece dincolo de ziduri, dincolo de ecrane, dincolo de orice fel de virus și ajunge la sufletele credincioșilor care sunt alături”, a declarat ierarhul.

În ceea ce privește Noaptea de Înviere, PS Damaschin a spus că îndrumările sunt cele date și de Patriarhia BOR și că acestea au fost convenite cu Ministerul de Interne.

„Sunt cele mai bune îndrumări în condițiile date”, a spus ierarhul BOR care a menționat că îndrumările sunt pentru binele tuturor și nu sunt arbitrare.

„Toate slujbele din perioada Săptămânii Mari și din Săptămâna Luminată se vor desfășura ca și până acum, doar de către slujitorii bisericii, preoți, diaconi, episcopi, și personalul auxiliar necesar, cântăreți și paraclisieri, din păcate, fără participarea fizică a credincioșilor. Așa va fi și de Sfânta Înviere și cu toată inima și cu toată dragostea în îndemn nu numai pe părinți, dar și pe preoți și pe credincioși să înțeleagă lucrul acesta”, a explicat PS Damaschin.

Ierarhul BOR a spus că dacă se întâmplă o ambuscadă, o încălcare a prevederilor, nu folosește nimănui, iar starea de ne-pace care s-ar putea crea când se încalcă o rânduială va umbri Sărbătoarea Învierii care și așa este, într-un fel, cernită.

„Dacă Dumnezeu a îngăduit această limitare a participării credincioșilor la sfânta biserică, să primim asta cu duh de smerenie pentru păcatele noastre, pentru neatențiile noastre. Dumnezeu ne ceartă acum, dar tot El, care ne ceartă acum, ne va dărui și izbăvirea și va veni și perioada, cât mai repede nădăjduim noi, să avem slujbă așa, după toată rânduiala”, a mai spus PS Damaschin.

Ierahul a mai arătat că acum „nădejedea ne este la Dumnezeu”.

„Vedeți eforturile medicilor și ale organelor de ordine sunt binevenite, dar și ei pot să facă lucrurile până la un punct, mai departe Dumnezeu va fi cel care va găsi, după umila mea părere, Dumnezeu va ridica această epidemie, bineînțeles, prin oameni lucrând, dar s-a văzut că efortul oamenilor nu poate fi de sută la sută, nu poate duce până la capăt. Un amărât de virus de 0,0001 cm dă o lume întreagă peste cap. Dacă Dumnezeu nu intervine va fi foarte greu pentru oameni să găsească singuri. Eu cred că Dumnezeu va lumina însă în același timp trebuie să fim foarte înțelepți, și foarte așezați și foarte cuminți. Nu ni-L ia nimeni pe Dumnezeu. Ceea ce se întâmplă acum nu e o prigoană împotriva bisericilor. Nu ni s-au interzis slujbele în biserică. Din păcate, din cauză că se transmite atât de repede acest virus și bisericile pot să fie locuri unde oamenii stau foarte aproape și sunt oameni bătrâni, s-au luat aceste măsuri de precauție, dar asta nu înseamnă că noi nu mai avem credință în Dumnezeu”, a spus PS Damaschin.

loading...