Radu Adrian Rey este candidatul alianței USR PLUS la primăria municipiului Vatra Dornei


Intră acum și în grupul de

Președintele partidului PLUS Suceava își anunță oficial candidatura din partea Alianței USR PLUS pentru primăria municipiului Vatra Dornei, una dintre cele mai vechi și renumite stațiuni montane din România, cunoscută pe vremuri sub denumirea de “Perla Bucovinei”, intrată din păcate în ultima perioadă într-un mare “con de umbră” datorită în principal administrării necorespunzătoare din ultimii peste 30 de ani, anunță alianța într-un comunicat de presă.

Inițial, Radu Rey și-a anunțat, luni, intenția de a candida la funcția de primar al municipiului Vatra Dornei în exclusivitate pentru News Bucovina.

Candidatul Alianței USR PLUS are 37 de ani, este de profesie economist, specializat în managementul proiectelor europene, cu un CV impresionant și experiență profesională de peste 15 ani în România și U.E. în mediul privat, non-guvernamental și guvernamental (5 ani activând ca și consilier în cadrul Secretariatului General al Guvernului – Departamentul de Dezvoltare Durabilă). Vorbește fluent trei limbi străine și urmează un doctorat în domeniul economie, cu tema “contribuția economiei montane la dezvoltarea durabilă a României”. Activează ca și expert în cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord Est și coordonează un proiect finanțat de Banca Mondială. Este președintele Asociației naționale pentru dezvoltare montană ROMONTANA și începând cu luna noiembrie 2020 va prelua mandatul de vice-președinte al asociației europene a regiunilor montane EUROMONTANA cu sediul la Bruxelles. O persoană mai mult decât calificată și recomandată pentru această candidatură.

“Proiectul meu este Vatra Dornei! Alianța USR PLUS întră în alegerile locale de la Vatra Dornei cu o echipă tânără și profesionistă, cu oameni noi în politică, buni profesioniști și cu rezultate notabile în domeniile lor de activitate. Propunem dornenilor o administrație publică cum nu a mai fost până acum, făcută pentru cetățeni și împreună cu cetățenii, transparență decizională, consultarea mediului de afaceri, profesionalizarea și eficientizarea sistemului. Cu o viziune modernă și realistă, proiecte ambițioase, strategie de dezvoltare locală bine făcută și cu un plan de dezvoltare urbanistică corespunzător cu siguranță vom transforma Vatra Dornei în într-un oraș curat,  mdoern, european, atractiv pentru investiții, pentru turiști și pentru cei care locuiesc, fie că sunt tineri sau vâstnici. Avem foarte mulți oameni valoroși și buni profesioniști în Vatra Dornei cărora trebuie să le dăm șansa de realiza performanță în domeniile lor de activitate și să beneficiem cu toții, ca și comunitate, de experiența lor.

Vatra Dornei este locul în care m-am născut și în care vreau să trăiesc și să-mi cresc copiii în condiții civilizate, un oraș al oamenilor buni care merită mult mai mult decât ceea ce au primit până acum și am încredere că împreună vom putea repune orașul pe o direcție potrivită, modernă, europeană. Acum ai cu cine!” – declară Radu Adrian Rey


Intră acum și în grupul de