Flutur: Pentru dezvoltare îți trebuie curaj, îți trebuie viziune, nu strategia de la Vaslui. Avem strategia județului Suceava, a Bucovinei și ea este foarte bine ancorată și lumea o știe și o simte.


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, vineri, la Subiectul Zilei de la News Bucovina că pentru o strategie de dezvoltare este nevoie de curaj și viziune, iar județul Suceava are o asemenea strategie și că nu e nevoie să apelăm la strategia județului Vaslui despre care a vorbit contracandiatul din partea PSD la funcția de președinte al CJ Suceava.

Flutur a comentat în emisiune și acuzele că nu a realizat ceea ce promitea în 2016, respectiv asocierea stațiunilor Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, explicând că respectiva asociere trebuia să se constituie pentru a accesa un program cu finanțare europeană care însă nu a mai fost  finanțat în România în perioada actuală de finanțare europeană pentră că PSD a negociat greșit cu UE și că abia din 2021 se vor putea accesa fonduri europene pe o asemenea asociere.  

„Ce să le fac celor din PSD că nu au negociat cu cei din UE pentru că vorbeau limba engleză cu mâinile?”, a întrebat Flutur.

El a spus că nu s-a întâmplat până acum ceea ce propunea în 2016 pentru că nu au fost bani pentru așa ceva, dar că în schimb la Gura Humorului primarul a făcut investiții de 15 milioane de euro, la Câmpulung Moldovenesc este în finalizare Muzeul Lemnului, iar la Dorna s-au asfaltat toate străduțele.

Gheorghe Flutur, preedintele CJ Suceava la Subiectul Zilei

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur LIVE la Subiectul Zilei discută despre administrație autentică și soluții pentru județul Suceava

Publicată de NewsBucovina.ro pe Joi, 10 septembrie 2020

„Cu ce bani am avut, eu am făcut al treilea drum spre Rarău, am făcut drumul spre Codrii Seculari de la Slătioara care arată impecabil. Sunt lucruri care au depins de mine. Altele nu depind de mine”, a spus Flutur.

„La chestiunile de dezvoltare îți trebuie curaj, îți trebuie viziune. Dar există viziuni, apropo de strategia de la Vaslui. Nu! Este strategia județului Suceava și a Bucovinei și ea este foarte bine ancorată și lumea o știe și o simte”, a spus Gheorghe Flutur.

El a mai arătat că este important și care este deschiderea autorităților centrale și europene față de un președinte de Consiliu Județean.

„Contează cât de deschis este Bucureștiul față de tine, dacă te duci și negociezi și ești credibil. Ori ce-am văzut la PSD e că i-a cărat pe la Sucevița și le-a dat două beri seara și au tăiat-o și nu au ținut niciodată cont de județul Suceava. Eu nu am să fac niciodată așa ceva. Mă duc cu argumente să negociez și aici și la Bruxelles. E o mare diferență între noi și ei”, a conchis Gheorghe Flutur.


Intră acum și în grupul de