Deputatul PNL Ioan Bălan, atac direct la USR: Una declară public și alta fac. Dacă vor face lucrul acesta și la guvernare vom avea o problemă cât casa.


Intră acum și în grupul de

Vicepreședintele regional al PNL, deputatul de Suceava Ioan Bălan, a criticat, vineri, la Flash-interviu de la News Bucovina că în campania electorală USR a atacat la Suceava cel mai tare PNL, un partid cu care se prespune că va guverna în următorii patru ani ceea ce arată că acest partid a avut un comportament cinic și oportunist.

„Am văzut o campanie deșănțată de la niște oameni care, sincer, nu prea ne așteptam și care promovează noul și promovează și oameni integri. În afară de înjurături extrem de multe și acuze aduse celor de la PNL nu prea s-au arătat performeri în propuneri, în soluții”, a spus Ioan Bălan.

El a spus că această campanie electorală a fost cu foarte multă ipocrizie din partea unor participanți, cu mult cinism, cu mult oportunism.

„Am văzut la Suceava un USR extrem de cinic ca să nu-i spun de-a dreptul oportunist”, a spus liderul liberal.

El a precizat că în calitatea sa de lider național al PNL a participat la discuții cu conducerea la vârf a USR și că s-a decis să nu se atace reciproc.

„Noi am avut întâlniri la nivel de vârf și am bătut palma să nu ne atacăm pentru că vom fi cele două partide ce vor asigura guvernarea în următorii patru ani și ar fi bine să avem alți adversari, după cum declarăm public. Numai că una declară public și alta fac. Dacă vor face lucrul acesta și la guvernare vom avea o problemă cât casa”, a spus Ioan Bălan.

El a menționat că la Suceava, PNL a fost cel mai atacat partid și cel mai tare au făcut-o cei de la USR. „Pentru mine, la nivel negativ nu a existat USR. Pentru USR de la Suceava, PNL a fost cel mai negativ și cel mai criticat. Eu îi și înțeleg pe de altă parte. Ei nu au niciun fel de structură, nicio legătură cu Bucovina. Vin ei și spun că au fost prin fel și fel de străinătățuri, se lăfăie cu fel și fel de hârtiuțe care le conferă dreptul de a vorbi public. Dar să-i văd la Adâncata, la Mitocu Dragomirnei, să-i văd la munte acolo cum explică cetățenilor de acolo nevoile și necesitățile localităților de acolo. Habar nu au să ajungă dacă n-ar fi celebrul GPS”, a declarat Ioan Bălan.

El a spus că lovitura a fost dată de fondatorul USR, Nicușor Dan, care a declarat că s-a convins că PNL trebuie să conducă România.

„Mulți au venit și au spus și au povestit, dar diferența am făcut-o noi, cei din PNL care am demonstrat că ceea ce spunem chiar și facem. Pe fundalul gălăgiei, vocea cea mai distinsă a fost a celor din PNL”, a declarat Ioan Bălan.


Intră acum și în grupul de