Deputatul PNL Ioan Bălan cere ministrului Proiectelor Europene lista marilor investiții propuse pentru zona Moldovei cu finanțare PNRR și valoarea totală a acestora

Vicepreședintele regional al PNL, deputatul Ioan Balan, a solicitat ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, să facă publică lista marilor proiecte care vor fi finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență pentru zona Moldovei.

Balan i-a transmis ministrului că speră să fructifice în avantajul României toate oportunitățile de finanțare disponibile în următorii ani, respectiv cadrul financiar multianual european 2021-2027, mecanismul de redresare și reziliență (NextGenerationEU), precum și alte instrumente financiare, care depășesc o valoare cumulată de peste 80 de miliarde de euro.

Deputatul liberal a menționat că în ultimele două decenii, România nu a beneficiat de o dezvoltare echilibrată la nivel național, fie că se vorbește despre regiunile istorice, fie despre regiunile de dezvolare.

„Astfel, dacă unele regiuni din țara noastră înregistreză un PIB/locuitor mai mare sau comparabil cu media UE27, regiuni precum Moldova sau Oltenia se află la polul opus, fiind mereu reprezentate la nivel european ca zonele cele mai slab dezvoltate. Una dintre cauzele principale ale subdezvoltării regiunilor amintite o reprezintă inconsistența și incoerența investițiilor în infrastructură și lipsa unor politici de stimulare a creșterii economice și de creare a unor locuri de muncă superioare, bine plătite”, a explicat Ioan Balan.

Parlamentarul liberal sucevean a mai adăugat că România va începe în scurt timp să implementeze Planul Național de Redresare și Reziliență și că termenul limită pentru finalizarea investițiilor finanțate prin acest mecanism este anul 2026 motiv pentru care cere ministrului să proiectele majore de investiții propuse spre finanțare prin PNRR în Moldova pentru domeniile prioritare infrastructură de transporturi, mediu, energie, dezvoltare locală și turism.

Totodată, Ioan Balan vrea să afle și care este valoare totală a proiectelor propuse spre finanțare în Moldova prin intermediul PNRR.

Deputatul sucevean mai solicită ministrului să spună dacă nu ar fi prioritar ca resursele financiare disponibile în următorii șase ani să fie orientate cu precădere pentru asigurarea unei dezvoltări economice și sociale echilibrate între toate regiunile României, în sensul accelerării ritmului de dezvoltare pentru regiunile cel mai puțin dezvoltate.

loading...