Senatorul PSD Ioan Stan: Guvernul actual vrea să distrugă inclusiv industria turismului. După tăierea voucherelor de vacanță urmează majorarea cotei de TVA pentru aceasta industrie

Președintele PSD Suceava, Ioan Stan, a avertizat, miercuri, că Guvernul de dreapta condus de Florin Cîțu și-a propus și distrugerea industriei turismului.

„Dacă din postura de ministru a finanțelor domnul Cițu a reușit să îndatoreze țara ca nimeni altul, iată că din postura de prim-ministru va reuși să distrugă inclusiv industria turismului. Anunțul domniei sale că va tăia voucherele de vacanță, în acest an reprezintă lovitura de grație pe care guvernul PNL-USRLPLUS-UDMR  o dă industriei turistice”, a declarat Ioan Stan.

El a arătat că de fapt, primul pas făcut de actuala guvernare pentru distrugerea turismului a fost desființarea Ministerului Turismului, imediat după ce PNL a preluat puterea.

„Acum urmează faza a doua: eliminarea voucherelor de vacanță și a facilităților fiscale, astfel încât industria turistică din România să nu mai poată fi eficientă și să iasă din orice competiție cu industriile similare din celelalte țări”, a explicat senatorul.

Ioan Stan consideră că operatorii din turism n-ar trebui să fie surprinși de aceasta decizie, deși Florin Cîțu, pe care în caracterizează ca un „domn iresponsabil”, devenit între timp prim-ministru al României, nu a spus în campania electorală că va elimina voucherele de vacanță și toate facilitățile introduse de PSD pentru acest sector.

Liderul social democrat a subliniat că măsura acordării voucherelor de vacanță, introdusă de PSD, a avut mai multe ținte.

Astfel, în primul rând a fost sprijinită cu bani industria turismului din România, având în vedere faptul că voucherele puteau fi utilizate doar pe teritoriul țării.

„Evident că măsura a avut un caracter social, pentru că un număr foarte mare de români au reușit să-și petreacă vacanțele/concediile în țara noastră. Au fost mulți români care au putut să-și petreacă concediile pentru prima dată în destinații turistice precum litoralul Mării Negre, Delta Dunării, etc”,  a spus Ioan Stan.

El a arătat că, în al doilea rând, s-a  încercat să se scoată la lumină industria turistică care funcționa la negru.

„Astfel în 2018, numărul cererilor pentru clasificarea unităților de cazare turistică a crescut cu 60% față de 2017, iar în primul semestru al anului 2019 cererile de clasificare au crescut cu 35%, raportat la aceeași perioadă a anului 2018”, a menționat senatorul.

Ioan Stan a adăugat că în al treilea rând, s-a încercat să fie create facilități legislative pentru acordarea voucherelor de vacanța și celor din mediu privat, dar întrucât puterea a fost preluată de către PNL, aceste demersuri au fost abandonate de noua guvernare.

„În schimb, guvernul PNL-USRLPLUS-UDMR- pentru a fi sigur că va distruge definitiv sectorul turistic, se zvonește că pregătește inclusiv majorarea cotei de TVA pentru aceasta industrie, cotă pe care guvernul PSD, cel care a făcut din turism o prioritate națională, a redus-o la 5%.”, a conchis Ioan Stan.