Deputatul PSD George Șoldan: E incredibil cum Flutur și echipa sa liberală promit autostrăzi și centuri ocolitoare, dar nu sunt în stare să repare nici măcar un pod sau drumuri județene

Deputatul PSD de Suceava George Șoldan și-a exprimat, vineri, surprinderea că a constatat că și acum, în loc să facă ceea ce au promis în campania electorală, Gheorghe Flutur și echipa lui liberală continuă să facă promisiuni, dar nu sunt în stare să facă mici lucrări de reparații sau de modernizare.

„Vedem în presa locală că echipa liberală de la Suceava este iarăși în febra promisiunilor de campanie electorală. Văd că președintele Consiliului Județean Suceava, domnul Flutur, promite acum centuri ocolitoare, autostrăzi, un aeroport mai mare, spitale noi în municipiul Suceava și câte altele, de parcă n-ar fi ei la guvernare. Când ești la guvernare faci treabă, nu mai faci promisiuni!”, a spus Șoldan.

El spune că este incredibil cum Gheorghe Flutur și PNL promit reforme cum nu s-au mai văzut pe la noi, când ei nu sunt în stare să peticească măcar câțiva metri pe podul de la Milișăuți.

„Conduc județul de ceva vreme, iar de doi ani sunt și la guvernare, și la Suceava n-au putut nici măcar să pună doi piloni la podul de la Milișăuți? Sau să se apuce de lucrările la drumul județean Suceava-Liteni-Dolhasca? Cine îi împiedică? Cum poate să spună președintele CJ că își exprimă speranța că o să înceapă asfaltările? Păi, speranța e ce le-a rămas sucevenilor. Oamenii care se chinuie pe drumurile din județ n-au decât să spună că speră la ceva, dar nu tu, Flutur, care trebuie să te ocupi de județ. Dacă nu Flutur, atunci cine să le spună lui Cîțu și lui Drulă că zeci de mii de suceveni nu pot circula nici măcar pe drumurile pe care le avem?”, a continuat Șoldan.

El se întreabă cine mai poate să-i creadă pe liberalii suceveni că pot face mari investiții, când ei nu fac nici măcar mici investiții.

„Este clar că ambuteiajele de sute de metri care se formează la trecerea Podului de la Milișăuți vor rămâne și în această vară o problemă mare pentru zecile de mii de oameni din zonă și nu numai.

Oare domnul Flutur are de gând să facă ceva pentru urgentarea lucrărilor la Podul spre Rădăuți, sau pentru drumul național? Este Flutur în legătură cu autoritățile, cu Guvernul, știe dacă există vreun buget alocat pe 2021 pentru redeschiderea podului? Președintele CJ are acum guvernul său, să facă bine să-și sune miniștrii și să le ceară tot ce-a promis pentru suceveni”, a spus Șoldan.

Deputatul social-democrat sucevean a cerut echipei liberale de la Suceava să lase deoparte fanteziile electorale și să se apuce și de treabă.

„Au vrut la guvernare cu orice preț, împotriva votului românilor din decembrie, acum să-și sufle mânecile și să se ducă și la Podul de la Milișăuți, să urgenteze lucrările înainte să treacă vara! Nu au nicio scuză!”, a conchis Șoldan.

loading...