Primarul liberal al comunei Adâncata a mers la Bosanci pentru a-l înfrunta pe liderul AUR George Simion: Primarii PNL, ca de altfel majoritatea populației din județ îl susțin pe președintele Klaus Iohannis


Intră acum și în grupul de

Primarul PNL al comunei Adâncata, Viorel Cucu, a mers, sâmbătă, la Bosanci la întrunirea organizată de AUR și la care a participat și primarul comunei Bosanci, Neculai Miron unde a transmis că primarii PNL sunt în dezacord cu liderii AUR și îl susțin pe președintele Klaus Iohannis.

„Viorel Cucu a transmis celor adunați la Bosanci că el și ca el, majoritatea primarilor din județul Suceava apreciază realizările și sprijinul dat de Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, tuturor localităților și este clar împotriva afirmațiilor făcute de George Simion și de primarul Nicolae Miron de la Bosanci”, se arată într-o postare a PNL Suceava.

Viorel Cucu a spus că în Bucovina „nu ne luăm după cei care latră după tren”

„Suntem oameni care știm să ne facem treaba, suntem primari cu experiență, cu voturi multe în spate și nu acceptăm ca unii care nu au absolut nicio treabă cu zona noastră și care se folosesc de această zonă doar în scop electoral, să ne dea nouă lecții”, a spus primarul din Adâncata.

El a arătat că a vrut să-și arate nemulțumirea față de modul în care, cu aroganță și fără nicio susținere în realitate, co-președintele AUR George Simion critică activitatea primarilor și a Consiliului Județean Suceava, deși este total în afara problematicilor celor din Suceava, din Bucovina.

„Am fost acolo ca reprezentat al multora dintre colegii mei să-mi arăt nemulțumirea față de acest tip de acțiune politică. În PNL nu poate fi vorba de o încălcare a vreunor drepturi democratice, nici în partid și nici în județ. Nu am semnat pentru demiterea președintelui Klaus Iohannis pe care l-am ales, îl susțin și îl voi susține în continuare”, a spus Viorel Cucu.

„Primarii PNL, ca de altfel majoritatea populației din județ îl susțin pe președintele Klaus Iohannis”, a concluzionat primarul din Adâncata.


Intră acum și în grupul de