Deputatul Gheorghe Șoldan anunță că românii care au plătit amenzile pentru necompletarea PLF își vor putea recupera banii: Legea prin care se anulează amenzile a intrat în vigoare

Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan a anunțat, miercuri, că toți românii care au fost amendați pentru necompletarea Formularului Digital de Localizare a Pasagerilor (PLF) își pot primi banii înapoi. „Legea pe care am inițiat-o în acest scop, împreună cu colegul meu deputat PSD de Suceava, Eugen Bejinariu, a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial. În două săptămâni, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei are obligația să emită un Ordin al ministrului prin care să stabilească procedura de restituire, de către organele fiscale locale, a sumelor de bani tuturor celor care au plătit aceste amenzi”, a declarat Șoldan.

El a menționat că banii plătiți se vor restitui doar dacă românii depun o cerere în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordinului ministrului Cseke Attila.

Potrivit lui Șoldan un număr de 150.000 de amenzi au fost aplicate doar în prima lună – în perioada 25 decembrie 2021 – 31 ianuarie 2022 care depășeau suma de 361 de milioane de lei.

Deputatul a arătat că anul trecut, amenzile pentru necompletarea Formularului PLF au fost cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei, iar începând cu luna februarie 2022, amenzile au fost de 500 de lei.

„Amenzile neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează şi se scad din evidenţele organelor de executare. Reamintesc că foarte mulți români au completat la întoarcerea în țară formularul PLF, însă din cauza birocrației, autoritățile nu au mai avut acces la acea bază de date și au emis amenzi nejustificate”, a spus deputatul.

El a menționat că unele persoane și-au recuperat deja banii în instanțe, dar alții, au rămas cu paguba. „Era nedrept ca unii români să plătească pentru greșelile altora. Legea trebuie să fie aceeași pentru toți. Aceasta este cea mai importantă lege pe care am inițiat-o, până acum, pentru că vom vedea sute de mii de români bucuroși că au scăpat de stresul de a merge prin instanțe pentru a-și demonstra nevinovăția. Această lege era singura soluție la haosul creat”, a mai declarat Șoldan care a mulțumit tuturor colegilor parlamentari care au votat această lege.