Vasile Rîmbu, viitor lider PSD Suceava: Cea mai frumoasă și mai eficientă formă a democrației este dictatura controlată


Intră acum și în grupul de

Viitorul președinte interimar al organizației municipale PSD Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat, joi, în conferință de presă că el consideră că cea mai frumoasă și mai eficientă formă a democrației este dictatura controlată.

„La toți ne place ordinea, disciplina, lucrul bine făcut. Metodele de conducere nu sunt general valabile. Voi studia în funcție de ce oameni voi avea în organizație, voi face în așa fel încât, dacă sunt, să dispară gășcuțele, să fie un colectiv care să tragă la același obiectiv și să fie solidaritate și în interior și în exterior”, a spus Rîmbu.

El a subliniat că nu este adeptul scandalului, al circului.

„Tare aș vrea ca partea aia de circ să se transforme în pâine, să avem de două ori pâine și poate deloc circ, sau poate mai puțin circ”, a arătat Rîmbu.

Întrebat cum se va acomoda cu o funcție de conducere în care se presupune că deciziile se iau prin vot în condițiile în care el a fost conducător de instituții numit și nu ales, Vasile Rîmbu a explicat că este adeptul democrației prin dictatură controlată.

„Am o glumă și îmi asum criticile. Prietenilor sau oamenilor de dialog le spuneam că îmi place democrația, dar cea mai frumoasă și mai eficientă formă a democrației este dictatura controlată. Adică, atunci când ai spus un cuvânt să fie respectat. Îmi asum. Asta e părerea mea”, a spus Vasile Rîmbu.

El a revenit și a precizat că vorbește despre „dictatura controlată de lege, de ordine și de disciplină”.

Rîmbu a mai declarat că dacă va fi confirmat președinte interimar al organizației municipale PSD Suceava, Dan Ioan Cușnir va fi alături de el în toate.


Intră acum și în grupul de