Acuze între AUR și PNL la Suceava. AUR: Flutur face mișcări descreierate disperat că i se apropie sfârșitul politic. PNL: Nu vom tolera nicicând manifestări extremiste, cu atacuri, cu jigniri care depășesc orice limita a bunului simț


Intră acum și în grupul de

AUR și PNL s-au acuzat reciproc, joi, în legătură cu organizarea manifestațiilor de protest din municipiul Suceava, primii arătând că protestul anunțat de Gheorghe Flutur este o mișcare la disperare, în timp ce PNL a atenționat că luptă împotriva manifestărilor extremiste.

Vă prezentăm integral comunicatul AUR Suceava:

„Disperarea lui Ghiță Flutur scoate la lumină aura acestuia de dictator!

Baronul galben de Suceava, Ghiță Flutur, deranjat de faptul că după ani buni în care a condus județul discreționar, sucevenii au ieșit în stradă, pregătește pentru această duminică un anti-protest sau, cum l-a prezentat în presa națională, un miting împotriva extremismului.

De fapt, această adunare pe care o pregătește baronul Flutur nu va fi altceva decât o scoatere forțată în stradă a angajaților din instituțiile subordonate Consiliului Județean Suceava, a membrilor PNL din toate colțurile județului, dar și a asistaților sociali pe care îi plătesc autoritățile locale PNL. Va fi un fel de aducere la oaste cu arcanul reinterpretată de Ghiță Flutur și trepădușii săi politici.

Ghiță Flutur îi consideră pe sucevenii care au avut curajul să iasă împotriva lui în stradă extremiști! De ce sunt aceștia extremiști? Pentru că nu mai acceptă o conducere autoritară a județului, pentru că nu mai acceptă să trăiască în subdezvoltarea propusă de Flutur și PNL ca politică de județ, pentru că nu mai vor ca toate resursele Sucevei să ia calea prietenilor austrieci ai lui Flutur, pentru că nu mai vor ca fii și fiicele Sucevei să mai ia calea diasporei? De asta suntem extremiști?

Toate aceste mișcări descreierate și fără logică ale lui Ghiță Flutur nu fac decât să scoată la iveală disperarea unui baron care vede cum sfârșitul său politic se apropie. Își dă seama că atitudinea de conducător autocrat al Sucevei nu va mai fi acceptată de suceveni, care nu se vor mai lăsa impresionați de amenințările peneliștilor locali.

Ghiță Flutur, Suceava s-a trezit! E timpul să pleci la pensia specială de care vei beneficia la fel ca alți baroni din țară și să lași județul să se dezvolte!”

În replică, PNL Suceava a transmis următorul comunicat:

„Precizări referitoare la comunicatul Partidului Alianța Pentru Unirea Românilor.

Nu știm de la care organizație, din ce județ dintre cele 12 participante duminică la Suceava, a venit acest comunicat.

Partidul Național Liberal respectă dreptul fiecărui partid de a se manifesta pașnic și democratic. PNL a luptat ca aceste drepturi să fie respectate de-a lungul istoriei. La venirea comuniștilor și a partidelor extremiste, aceste drepturi au fost suprimate, dar noi, în continuare, am luptat pentru libertate și pentru manifestare democratică.

Bucovina este un ținut al toleranței, al înțelegerii și vrem că acest lucru să fie bine înțeles.

Suntem convinși că mulți dintre membrii sau susținătorii care au manifestat duminică la Suceava, după ce vor afla realizările PNL din acest județ doar în ultimii ani și cât de periculoasă este direcția în care se duce acel partid, vor regreta și mulți ne vor căuta. Noi avem răbdare.

Populația județului Suceava va alege în acest an așa cum îi dictează conștiința. Noi, PNL, suntem un partid pașnic, de construcție și nu vom tolera nicicând manifestări extremiste, cu atacuri, cu jigniri care depășesc orice limita a bunului simț, doar cu joc de imagine, telescandal, care ar putea influența opțiunea oamenilor la vot. Nu vom accepta! Nu vă vom lăsa! Vom aduce la cunoștința oamenilor ideile și faptele noastre spre a fi comparate cu vorbele goale, insultele și aventurile periculoase pe care le propuneți.

Nu încercați să duceți în eroare opinia publică referitor la cine va fi duminică în piață. Știm cine vă face lozincile, așa au mai făcut și alții în multe campanii. Noi nu obligăm pe nimeni. Duminică vor veni la miting oameni liberi și îngrijorați de modul dumneavoastră de manifestare.

Ați debutat prost duminică la Suceava. V-ați făcut de râs, nu ați avut curajul sa veniți la masa discuțiilor pe idei și, din câte știm, ați scos la licitație postul de înjurător la liderul liberal.

Asta este doctrina voastră?

E bine de știut.”


Intră acum și în grupul de