Gheorghe Flutur a inspectat lucrări la drumurile județene: Tot județul este un șantier. Am cerut firmelor să își concentreze lucrările la Liteni (Moara), să accelereze la Satu Mare, Grănicești.


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost din nou pe șantiere astăzi. După perioada de ploi, timpul permite din nou asfaltarea drumurilor în județ. În ultima perioada s-au turnat mai multe covoare asfaltice.

„Astăzi am fost la Horodniceni, unde s-a turnat un covor asfaltic și unde urmează asfaltarea altor tronsoane de drum spre Rotopănești și spre Dumbrava (Cornu Luncii). Aici, la Horodniceni, urmează asfaltarea unei porțiuni de drum care face legătura cu depozitul ecologic de la Moara și săptămână viitoare primarul Florea începe lucrările de asfaltare. Tot județul este un șantier”, a spus Flutur.

Președintele Flutur a cerut firmelor să își concentreze lucrările la Liteni (Moara) pe drumul județean, unde au fost înlocuite unele plăci de beton care erau fisurate și urmează să se pună o plasa geogril specială care să facă priza la cele două straturi de asfalt care urmează.

„Se lucrează la Dărmănești, Stroiești, se lucrează în Bosanci, unde s-a înlocuit patul drumului pe 1,5 km și se pregătește asfaltarea în câteva zile. Am cerut accelerarea lucrărilor la Satu Mare, Grănicești, emiterea ordinului de începere a asfaltării drumului județean Forăști – Manolea. Se lucrează pe drumul județean Mălini – Borca, unde imediat după Paști se vor turna cel puțin 5 km de asfalt. Am avut ședințe operative aproape zilnic cu drumurile județene și cu firmele de construcții și sperăm să valorificăm perioada caldă și vremea bună din săptămânile următoare”, a mai spus Flutur.


Intră acum și în grupul de