Acasă Gura Humorului Acțiune de plantare organizată de elevi și profesori ai Colegiului Alexandru cel...

Acțiune de plantare organizată de elevi și profesori ai Colegiului Alexandru cel Bun din Gura Humorului: 2000 de molizi și brazi au fost plantați în cantonul Mămuca


Intră acum și în grupul de

Aceasta este premisa cu care am plecat pe drumul nostru de a mobiliza câțiva oameni într-o acțiune de voluntariat, să ajutăm natura să o ia de la început și să ne oferim și noua ocazia perfectă de a face acest lucru. Din cele mai vechi timpuri, omul și mediul natural din jurul său au trăit într-o simbioza perfecta, armonizându-se, echilibrându-se și in definitiv, definindu-se unul în funcție de celălalt. În ultimele decenii a devenit mai mult decât evident că nu putem trăi izolați de elementele naturale, şi mai mult decât atât, am realizat că o schimbare în pădurile australiene afectează ireversibil viaţa a milioane de oameni de pe întreg globul. Prin urmare, trebuie să avem grijă de natura ca de un organ de-al nostru, sau mai precis, precum noi am fi un organ de-al său, ceea ce, în fapt, şi suntem.

Ne-am adunat o mână de oameni, 60 de elevi și 8 profesori, de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului,  pe data de 14 aprilie 2021 ca pentru câteva ore să ne încredințăm naturii. Am reușit cu mușchii noștri atrofiați de pandemie, cu elanul dat de vremea ce stătea să plouă și cu multă bunăvoință să plantăm 2000 de molizi și brazi pe cantonul Mămuca, sprijiniți și îndrumați de echipa Romsilva. Activitatea a fost organizată de Consiliul Școlar al Elevilor de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului.



Din cauza temperaturii, am tremurat puțin până ce ne-am dat seama că acest sport al săpatului servește bine ca sursa de căldură, astfel, se găsea tot timpul câte unul dintre noi să lupte pentru a face rost de o sapă. Am râs, dându-ne seama că până și o groapă se poate ”fura” în spiritul amuzamentului sau al unui fel de competitivitate pe care am regăsit-o neașteptat de benefică între micile echipe. Am învățat câte un pic despre noi și despre ceea ce ne înconjoară. Ne-am asigurat un viitor mai bun având grijă de natură, privind-o ca pe ceva mai mult decât un exterior, ca pe o fațadă vie a unei păduri vechi ce avea să se renască.  

Dacă nu vedem și simțim măcar câte un pic în felul acesta, milioane de acri de pădure vor fi tăiați în continuare și nu vor fi înlocuiți așa cum natura are nevoie de om să o facă.

Activitatea a fost pentru mulți dintre noi oportunitatea ideală de a părăsi biroul de acasă și de a ne apropia din nou de lumea off-line ce ne aştepta răbdătoare, neschimbată, să o luăm de la capăt. Am plecat acasă mai obosiţi, mai plini de praf, însă mai împliniți și mai determinați ca niciodată să ne întoarcem și să luăm la pas pădurea.

Impresii și gânduri de la organizatori și participanți:

„Deși totul a început cu o simplă propunere și o dezbatere de moment, ușor, ușor, noi, cei din CȘE, am reușit să punem în practică acea simpla idee inițială și să o transformăm în curenta activitate minunată pe care cei de la Romsilva ne-au oferit ocazia să o realizăm. In principal am învățat ca schimbare începe de la noi, tinerii, iar dacă fiecare in parte va pune o cărămida, vom reuși împreuna sa construim ceea ce ne-am propus.

Asta înseamnă tinerețea, să vrei să schimbi lumea în care trăiești, sa găsești metode prin care sa faci acest lucru și să nu te oprești niciodată din a visa și a fi liber, iar acest lucru l-a dovedit fiecare elev care și-a rupt o bucățică din timpul său pentru a face un bine societății. AM PLANTAT ASTĂZI VIITORUL DE MÂINE“ (Golea Raluca, clasa a 11-a A, președinta Consiliului Școlar al Elevilor de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului)

„Fiind un om de-al muntelui, am observat în detaliu procesele care pun în pericol integritatea si sănătatea naturii: tăierile excesive și aruncarea gunoaielor în pădure. Lumea nepăsătoare  în care trăim nu ar trebui să ne demoralizeze, ci ar trebui sa ne încurajeze să punem mâna și să contribuim cum ne stă în putere la remedierea situației. Pentru noi asta s-a materializat în plantarea a 2000 de puieți de brad si de molid pe suprafața unui teren de 0.5 ha în zona Capu Câmpului. Nu putem salva o pădure din calea defrișării, dar putem planta alta în schimb! (Flutur Mihnea, clasa a 9-a A)

          „Sentimentul pe care l-am avut pe toată perioada activității a fost libertatea, o libertate entuziasmată și entuziasmantă. Vedeam, simțeam, știam că suntem cu toții acolo cu șăpcutele verzi, cu legăturile de copăcei în mâini, cu uneltele si cu micuneltele secrete- inimile. Nu cred că au mai trecut vreodată 6 ore atât de repede si de ușor. Am fost acolo, cu toții, sa ajutăm cum am putut jumătatea noastră mai bună, natura. Pentru că așa face orice musafir respectabil.” (Radu Ștefana, clasa a 11-a D)

          „Pentru mine, activitatea alături de prietenii noștri de la ROMSILVA a avut un impact atât în a întări relațiile dintre elevii liceului, necesitatând să lucrăm în echipă pentru a reîmpăduri un versant dar și în viitorul planetei, cu toții contribuind la crearea unui viitor cât mai sănătos atât pentru noi cât și pentru viitorii locuitori ai Terrei” (Cimpoieș Fabian, clasa a 10-a H)

          „Activitatea de împădurire mi s-a părut cel mai bun mod de a-i aduna împreună pe elevi, într-un mod regulamentar în această perioadă, deoarece activitatea s-a bazat pe muncă în echipă, așadar a existat și multă comunicare . Eu, cel puțin, am reușit să comunic foarte mult cu cei din jurul meu, am râs foarte mult și m-am distrat plantând copăceii.” (Varvaroi Dalia, clasa a 11-a A)

          „În general, voluntariatul este cunoscut drept o ocazie de a interacționa cu cei din jurul nostru și, în același timp, de a îmbunătăți cât de cât lumea în care trăim. Pot spune că acest lucru a fost evidențiat și în timpul activității de împădurire realizate cu ajutorul CȘE, eveniment ce l-am privit drept o oportunitate de a-mi modifica puțin rutina. Am pornit la drum dimineața devreme, sperând că mă voi bucura de această experiență. Așa s-a și întâmplat, întrucât interacțiunile cu colegii și profesorii mei au fost exact ceea ce aveam nevoie: o vorbă bună și un zâmbet. Printre rânduri am reușit să strecurăm și câte un băduț plantat, astfel că bunele noastre intenții au putut fi observate la final. Deși vremurile nu sunt tocmai favorabile apropierii fizice, pot spune că, în urma acestei activități, am rămas cu amintiri, povești și puțin suport moral, necesare timpurilor actuale. Mă bucur că am putut face parte din această echipă și sper că în viitor voi putea lua parte la alte activități de acest gen în urma cărora să zâmbind atât noi, cât și natura.” (Carpiuc Gabriela, clasa a 10-a B)

Dumitrache Maria, clasa a 11-a A

Golea Raluca, clasa a 11-a A

Radu Ștefana – clasa a 11-a D

Flutur Mihnea-Viorel – clasa a 9-a A

Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version