Intră acum și în grupul de
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus, miercuri, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva unui suspect, C.C.D., pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și tâlhărie calificată.
Prin ordonanța din 9 iulie 2025, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior, Judecătoria Gura Humorului a admis propunerea procurorului de plasare a suspectului în arest la domiciliu pentru 30 de zile, în perioada 9 iulie – 7 august 2025.
Conform cercetărilor, în noaptea de 6 spre 7 iunie 2025, în jurul orei 00:55, C.C.D. ar fi sustras un telefon mobil de serviciu, marca Cubot P80, de culoare albastră, de pe barul cazinoului „Gamelot” din Gura Humorului, administrat de S.C. NOVA GAMES S.R.L. Târgu Neamț.
De asemenea, în seara zilei de 9 iunie 2025, în jurul orei 22:30, în apropierea restaurantului Lions, vizavi de Policlinica Gura Humorului, suspectul ar fi lovit cu pumnul în zona capului un minor și l-ar fi amenințat cu o lovitură în zona testiculară, smulgându-i din mână o bancnotă de 100 de lei.
Minorul a suferit leziuni care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale.
C.C.D. este cercetat pentru furt calificat și tâlhărie calificată, iar cercetările continuă pentru clarificarea tuturor circumstanțelor și stabilirea răspunderii judiciare.
Intră acum și în grupul de