Primăria Suceava a demolat un gard ilegal care bloca trotuarul pe strada Ion Creangă


Intră acum și în grupul de

Primăria Municipiului Suceava a anunțat, miercuri, că a început lucrările de reparații curente pe strada și trotuarele din zona Ion Creangă.

În timpul intervenției, autoritățile au descoperit că un cetățean construise ilegal un gard pe domeniul public, blocând complet trotuarul și forțând pietonii să circule pe carosabil, expunându-i la riscuri majore de siguranță.

Primăria a acționat prompt, demontând gardul amplasat fără autorizație.

Lucrările de amenajare a trotuarului vor continua, urmând ca spațiul să fie redat comunității.

 „Legea este pentru toți, fără excepții. Spațiul public aparține comunității, iar fiecare dintre noi are datoria de a respecta regulile pentru un oraș civilizat, sigur și ordonat”, a transmis Primăria într-un comunicat.

Autoritățile subliniază că respectarea legii reprezintă un gest de respect față de ceilalți cetățeni, îndemnând la conștientizarea importanței utilizării corecte a domeniului public.


Intră acum și în grupul de