Şcoli de teatru din România, Polonia, Republica Moldova, Slovacia şi Bulgaria, la a treia ediţie a FIST ce se desfăşoară la Suceava în perioada 4-11 iulie


Intră acum și în grupul de

Zece şcoli de teatru din România,  Polonia, Republica Moldova, Slovacia şi Bulgaria vor participa la a treia ediţie a Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru, ce se va desfăşura la Suceava, în perioada 4-11 iulie 2016.

lungu flutur steiciuc (8)

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Teatrul Municipal “Matei Vişniec” că Primăria Suceava este partener al acestui proiect, iar Consiliul Local Suceava este principalul finanţator al Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru, fiind alocate pentru ediţia din acest an 160 000 de lei.

Lungu a spus că în 2016 au fost alocaţi aproximativ 9 la sută din buget pentru activităţi culturale.

“Este un record de la 1 la sută la 9 la sută. Sigur, discutăm şi de partea de infrastructură, dar finanţăm foarte multe evenimente culturale”, a precizat Lungu amintind de Festivalul Mondial de Film Amator, care se va desfăşura la Suceava, în perioada 16-23 august, dar şi de Festivalul de Artă Medievală.

Prezent la Teatrul municipal “Matei Vişniec”, senatorul de Suceava Gheorghe Flutur, a declarat că în perioada în care s-a proiectat înfiinţarea şi funcţionarea Centrului Cultural Bucovina, una dintre priorităţile administraţiilor publice locale şi judeţene a fost cea legată de cultură şi asigurarea infrastructurii pentru cultură.

“Atunci eram preşedinte de Consiliu Judeţean şi în parteneriat cu Ion Lungu dădeam drumul la construcţia acestei clădiri şi astăzi sunt bucuros să fiu aici. Salut iniţiativa sucevenilor noştri, vreau să-i asigur de toată preţuirea mea că îşi fac timp să vină să ne ajute şi să pună în valoare ceva ce este de fapt de Bucureşti. Acest Festival Internaţional al Şcolilor de Teatru normal ar fi trebuit să se desfăşoare în Bucureşti, în capitale europene. Şi Suceava poate fi o astfel de capitală, cum a fost Sibiul, şi cred că astfel de acţiuni pun piatra de temelie pentru a te revendica odată şi capitală culturală şi, mai mult de atât, aş spune că ar trebui să invităm în tot judeţul Suceava, sunt oraşe care au spaţii ce pot găzdui teatru, oamenii sunt consumatori de teatru, iubitori de teatru şi aşteaptă acest lucru. Să nu uităm că suntem în zona care a dat mari artişti şi mari actori, iar în felul acesta, în perioada următoare, suntem obligaţi noi, administraţia, să facem mai multe şi din bruma de fonduri să lăsăm ceva şi pentru partea culturală, lucru pe care-l face şi primarul Ion Lungu”, a spus Flutur.

Directorul FIST, profesorul Paul Chiribuţă de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografie Bucureşti, a declarat că acest tip de festival este unic în România şi printre puţinele din Europa arătând că în acest an vor fi prezente zece şcoli de teatru, dintre care şase din România şi patru din Polonia, Republica Moldova, Slovacia şi Bulgaria.

“Ne-am orientat anul acesta către şcoli care vin din spaţiul est-european, balcanic chiar, în perspectiva unei dezvoltări pe care o preconizăm a acestui festival care, dincolo de aceste manifestare, de spectacole, de prezenţă efectivă, poate genera şi proiecte la nivel european, balcanic şi cred că asta ar fi direcţia pe care acest festival ar trebui să se dezvolte în viitor. Sunt bucuros că aceste prime două ediţii au pus în valoare interesul publicului şi, în special, al tineretului, al elevilor pentru fenomenul teatral, pentru încercările şi reuşitele ale celor puţin mai în vârstă decât ei, ale studenţilor”, a spus Chiribuţă adăugând că la ediţia de anul trecut elevii veneau şi cu două ore mai devreme pentru a-şi ocupa locurile în sala de spectacol.

lungu flutur steiciuc (4)

El a arătat că audienţa în rândul tinerilor este “un lucru extraordinar de îmbucurător” pentru misiunea de educaţie pe care o are teatrul .

“Educaţia prin teatru are foarte multe virtuţi şi, în primul rând, aceea că se învaţă prin joc, prin bucuria întâlnirii, mai puţin prin obligaţia asimilării unor date, ori aceste valori morale, culturale, de care avem nevoie şi de care această tânără generaţie are nevoie, pot fi foarte bine transmise prin teatru. Cred că această iniţiativă va evolua şi eu sper ca în viitorul destul de apropiat să putem genera aici un centru internaţional de creaţie a tinerelor generaţii. Dacă vom reuşi să federăm lucrul acesta şi vă spun că nu mai există o asemenea structură în Europa, deja Suceava este pe harta culturală a Europei , dar cu siguranţă va însemna ceva pentru viitorul teatrului şi al culturii în spaţiul european”, a mai spus directorul FIST, Paul Chiribuţă..

La rândul său, preşedintele FIST, actorul Stelian Nistor, a declarat că “Suceava a dat Bucureştiului şi implicit ţării personalităţi culturale de certă anvergură”, iar FIST vrea şi să aducă înapoi Sucevei “parte din cultura pe care a dat-o ţării”.

Stelian Nistor a subliniat că primarul Sucevei a înţeles că oraşul are nevoie de această latură culturală, “de exploatare a potenţialului său cultural.

Stelian Nistor

“Am venit cu toată seriozitatea, cu toată implicarea şi mergem înainte”, a mai spus preşedintele FIST.

Directorul Teatrului Municipal “Matei Vişniec”, scriitoarea Carmen Veronica Steiciuc, a mulţumit directorului şi preşedintelui FIST pentru că au continuat acest festival la Suceava remarcând că la ediţiile precedente tinerii suceveni au participat în număr mare la manifestările incluse în programul FIST, mai ales că teatrul contemporan este “segmentul” care lipseşte în Suceava.

La rândul său, directorul artistic al Teatrului Municipal “Matei Vişniec” , regizorul Andrei Munteanu, a declarat că la Suceava se întâmplă în aceste zile “ două evenimente fundamentale”, respectiv Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru, manifestare care este “extrem de bine văzută în afară”, şi întemeierea unui teatru.

“Este foarte important că s-a deschis un teatru la Suceava, într-o ţară în care lumea mai puţin interesată de cultură vrea să închidă teatre. Iată că la Suceava se face o mişcare fundamentală pentru istoria acestui oraş şi e şi mai important faptul că, pe lângă acest eveniment, se organizează şi FIST, pentru că o şcoală de teatru înseamnă întotdeauna o emulaţie, înseamnă energie, înseamnă oameni tineri, audienţă, înseamnă vizibilitate pentru locul în care se desfăşoară acest eveniment şi mă bucur că aceste două evenimente au susţinerea unor oameni interesaţi de tot ceea ce înseamnă lucruri adevărate şi lucruri importante pentru istorie”, a spus Munteanu.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de