O pictură a artistului sucevean Constantin Severin, selectată pentru a da culoare unor haine și accesorii ale casei de design vestimentar „Le Galeriste” din Montreal

Una dintre picturile artistului sucevean Constantin Severin, respectiv  Text și Timp 112 a stârnit interesul unei celebre case de design vestimentar și producție din Canada ce are sute de magazine în Canada și Statele Unite ale Americii.

Constantin Severin a declarat că pictura a fost selectată de renumita casă de design vestimentar și producție „Le Galeriste din Montreal” pentru „a da viață și culoare unor sortimente vestimentare și accesorii” care vor fi realizate de respectiva casă de producție vestimentară.

Sortimentele vestimentare și accesoriile respective vor  fi vândute online sau în sutele de magazine ale companiei din Canada și SUA.

Potrivit site-ului firmei, accesoriile și obiectele vestimentare imprimate cu respectiva lucrare au prețuri cuprinse între 29 și 129 de dolari.

Pictura Text și Timp 112 -Cuplul, face parte din seria de lucrări„Expresionismul Arhetipal” ale artistului Constantin Severin.

loading...