Marius Urzica se apuca de teatru! Va juca intr-o piesa alaturi de Nadine!


Intră acum și în grupul de

Fostul gimnast a primit o ofertă tentantă de la Claudiu Bleonţ. Actorul şi regizorul i-a propus lui Marius Urzică să joace într-o piesă de teatru.

Antrenorul de gimnastică este cam ocupat, dar va cântări foarte bine şi va lua o decizie în curând.

“Am primit cu mare bucurie vestea şi ar fi pentru mine o mare onoare să pot urca pe scena teatrului în calitate de actor. Acum sunt cu băieţii într-un cantonament la Piatra Arsă, pe 15 ianuarie voi fi în Bucureşti şi voi discuta mai multe cu Claudiu Bleonţ, cel care mi-a făcut propunerea. Este vorba doar despre program, însă dacă se va găsi o cale de mijloc să pot onora şi obligaţiile pe care le am la lot, atunci cu siguranţă vom bate palma. Olimpiada este foarte importantă, dar sper ca şi ei să fie mulţumiţi de prestaţia mea ca actor. Deocamdată nu ştiu ce ar trebui să interpretez, însă Claudiu mi-a spus că ştie bine în ce mă bagă şi mă voi descurca. Mai multe voi şti după 15 ianuarie, când vom discuta faţă în faţă. Cu certitudine vă spun că doresc să joc în această piesă, îmi place teatrul, merg destul de des la spectacole şi sunt flatat că s-au gândit la mine”, a declarat Marius Urzică pentru Ring.

Este vorba despre “Amedeu”, de Eugen Ionesco, în care mai joacă Nadine şi Claudiu Bleonţ.

“Cum am obţinut dreptul de a juca această piesă, imediat m-am gândit la Marius, care este un simbol în lumea gimnasticii. Vă asigur că el va juca pe măsura renumelui şi îi va face onoare. Îl aştept să vină de la Piatra Arsă să discutăm. Ştiu că are multă treabă la lotul de gimanstică, vin Europenele, Olimpiada, însă ne vom mula şi noi programul după al lui, dar şi el după al nostru. Vor fi concesii de ambele părţi pentru că îl vreau în această piesă şi am simţit că şi el doreşte cu adevărat asta. Se va juca şi în ţară, nu numai în Bucureşti.

O altă premieră va fi şi Nadine, care va fi pentru prima dată pe scenă în România. De săptămâna viitoare vreau să începem repetiţiile deoarece am drepturile pentru piesă începând din 1 februarie, timp de cinci luni. Alătruri de mine în acest proiect este şi Andra Negulescu, cu care am pus la punct toate detaliile”, a spus Bleonţ.

Sursa: Cancan.ro


Intră acum și în grupul de