In jur de 60 de manageri si antreprenori din regiunea Nord-Est s-au reunit la Suceava. Afla aici in ce context!

P5302279În jur de 60 de manageri şi antreprenori au participat, joi seară, la conferinţa „Experienţe de business din Regiunea Nord-Est”, care a avut în incinta Hotelului Sonnenhof din Suceava, evenimentul  fiind organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava.

Manifestarea  a fost derulată în cadrul proiectului ANTRE(pre)NOR pentru PERFORMANŢĂ, proiect declarat exemplu de bună practică în implementarea Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

La conferinţă au participat manageri şi antreprenori ai IMM-urilor din regiunea Nord-Est. Participanţii au fost atât din rândul celor 25 de companii selectate în cadrul proiectului, cât şi din alte IMM-uri interesate în realizarea unui schimb de experienţă util, care să îi ajute la dezvoltarea afacerilor proprii.

Conferinţa a fost structurată în trei secţiuni. În prima parte, reprezentanţii companiilor selectate au avut posibilitatea să îşi prezinte experienţa proprie dobândită în cadrul proiectului ANTRE(pre)NOR pentru PERFORMANŢĂ. Aceştia au împărtăşit percepţia lor despre participarea la proiect, în special la programele de formare primite prin proiect.

În cea de-a doua parte a conferinţei, speakerii invitaţi au prezentat Soluţii pentru afaceri de succes în regiunea Nord-Est. Practic, au fost lansate în discuţie teme de actualitate precum: „Modelarea corectă a afacerii – garanţia succesului pe termen lung”, „Managementul Perspectivei Antreprenor şi inventator Suceava”, „Comunicarea eficientă în business”.

P5302282În cea de-a treia parte a conferinţei a avut loc o sesiune de networking în cadrul căreia participanţii au putut schimba cărţi de vizită şi stabili noi parteneriate.

Pe întreg parcursul proiectului ANTRE(pre)NOR pentru PERFORMANŢĂ partenerii au pus accentul pe formarea experienţială. Şi în cazul acestei conferinţe, organizatorii au dorit să pună în valoare experienţele şi cunoştinţele antreprenorilor implicaţi în proiectul ANTRE(pre)NOR pentru PERFORMANŢĂ, dar şi să faciliteze acestora un schimb util de informaţii şi contacte cu alţi antreprenori din regiune şi din ţară.

Precizăm că proiectul, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Investeşte în oameni este implementat de Schultz Consulting în calitate de Beneficiar, împreună cu partenerii săi – CCI SV şi Fundaţia „Şcoala Română de Afaceri a Camerelor de Comerţ şi Industrie” – Filiala Braşov, în perioada ianuarie 2011 – decembrie 2013.