E în stare opoziția să preia stindardul schimbării și să îl planteze pe acoperișul Palatului Victoria după alegeri?

Au fost protestele așa zisei DIASPORA. 10 august 2018 va rămâne într-un fel sau altul o dată de referință. Pentru fiecare dintre noi însă va însemna altceva.

sursa foto: Documentaria.ro

Ce a fost la București s-a văzut, așa cum știu doar televiziunile care transmit din capitala țării să pună pe tavă un eveniment de o asemenea amploare.

Despre manipularea prin imagini și emoții o să discutăm cu altă ocazie.

La câteva zile de la evenimente se impun câteva întrebări?

La ce a folosit toată agitația? Ce se schimbă cu adevărat în România? Se schimbă ceva? E în stare opoziția să preia stindardul schimbării și să îl planteze pe acoperișul Palatului Victoria după alegeri?

Personal cred că în momentul de față pentru PNL, cel mai mare și mai important partid de opoziție, protestul DIASPOREI a fost de fapt un deranj. Majoritatea liderilor PNL sunt în concediu (unii poate chiar din ianuarie 2017). Și chiar dacă nu ar fi fost cine putea să își asume rolul de lider autentic, să preia doleanțele DIASPOREI, să le pună sub formă de manifest și să înceapă o schibare autentică?

În momentul de față PNL pare a fi anesteziat. Liderii săi sunt fără vlagă și fără idei.

Protestele din Piața VICTORIEI ar fi trebuit să fie pentru PNL un fel de cherosen. Numai că PNL funcționează pe motorină în momentul de față.

Ciudat este faptul că și acum, după foarte mulți ani asistăm la sindromul (speranță)  Băsescu are pregătit ceva”! Este același fel de a vedea lucrurile ca și pe vremea când Traian Băsecu era președintele României și când toți cei de pe dreapta politică nu făceau și nu spuneau nimic în așteptarea ”marelui” moment când președintele va scoate din joben o (un) situație/eveniment care va schimba cursul istoriei și ei vor rămâne la guvernare.

S-a dovedit că Traian Băsescu nu e HOUDINI. La fel cum va trebui și PNL să înțeleagă ca nici Klaus Iohannis nu știe și nu poate face minuni.

Dacă PNL va înțelege că societatea românească cere o opoziție puternică, serioasă, nemanelizată și o voce de urmat, va avea șanse. Dacă nu, vom asista în continuare la puseurile diasporenilor și la manipulări grosolane. Și la nimic concret pe plan politic.

Pentru că protestul DIASPOREI nu poate schimba NIMIC dacă nu există și un vot pe măsură. Iar asta presupune mult mai mult și sigur nu începe cu MU …și se termină cu PSD!.. Ăsta nu e program de guvernare!

Poate că PNL ar trebui să priceapă că Iohannis nu va face minuni ci invers!

Dacă nu… vom rămâne doar cu sloganul! Și cu HOUDINI!

 

MIHAI CHIRA