Subdezvoltarea economică este o realitate socio-economică caracterizată prin niveluri scăzute ale producției, veniturilor și consumului pe locuitor, generate de utilizarea ineficientă sau insuficientă a resurselor umane, naturale și financiare ale unei țări. Dominația economică reprezintă o relație de putere în care o entitate – organizație internațională, stat, corporație sau instituție financiară – exercită o influență decisivă asupra deciziilor, resurselor și piețelor altor actori, impunându-și propriile reguli și obținând avantaje disproporționate. Sună cunoscut?
Datoria externă a României era, în 2007, la momentul aderării la Uniunea Europeană, de 50,8 miliarde de euro. Astăzi a ajuns la 232,77 miliarde de euro, adică de 4,6 ori mai mare. În același interval, România a beneficiat de 71 de miliarde de euro fonduri nete europene. În paralel, corporațiile internaționale au externalizat din țară profituri estimate între 80 și 100 de miliarde de euro. Doar serviciul datoriei externe – dobânzi și rate de capital ajunse la scadență – a totalizat, potrivit Băncii Naționale, 85,8 miliarde de euro. Numai în ultimul an s-au plătit dobânzi de aproximativ 12 miliarde de euro, în condițiile în care bugetul de venituri al guvernului pe 2025 a fost de 132 de miliarde de euro. Pe ansamblul ultimilor douăzeci de ani, totalul dobânzilor plătite la datoria externă egalează practic suma fondurilor europene atrase.
Deficitul cumulat al balanței comerciale din ultimii cinci ani a atins 152,9 miliarde de euro. Cifra arată clar că România importă masiv mai mult decât exportă și că nu are capacitatea productivă de a-și acoperi propriul consum, transformându-se treptat într-o simplă piață de desfacere pentru economii mai puternice. Un exemplu elocvent: se produce pe plan intern doar 30% din carnea de porc consumată, restul fiind adus din import. Interesant este că pesta porcină lovește cu precădere țările din est; în 2025, când Republica Moldova a decretat epidemia, tirurile cu carne de porc din Spania așteptau deja în vămi.
În diaspora se află aproximativ 4-5 milioane de români, consecință directă a destructurării industriale și a incapacității economiei de a absorbi forța de muncă. În același timp, România are cea mai stufoasă structură administrativă din Uniunea Europeană: 41 de entități regionale, față de 18 regiuni ale Franței (din care 13 metropolitane), 16 landuri în Germania sau 16 voievodate în Polonia. La nivel mondial, ne situăm pe locul 4 după Federația Rusă (88), Turcia (81) și Statele Unite (51). Avem 3.187 de primari și aproximativ 40.000 de consilieri locali și județeni, în timp ce Polonia, cu o populație dublă, are doar 2.479 de primari și un număr similar de consilieri. La acestea se adaugă peste 250 de agenții, autorități și instituții guvernamentale – mult peste Olanda (130), Germania (120), Polonia (100), Bulgaria (90), Italia (60) sau Ungaria (40). Și, ca o confirmare a fărâmițării, 83,5% dintre comunele României au sub 5.000 de locuitori.
Fără legătură aparentă cu cele de mai sus, am ales la întâmplare un citat din Codul Penal, pe care sistemul de justiție românesc nu l-a considerat relevant pentru evoluția statului după 1990, în condițiile în care toți politicienii au fost, se pare, patrioți impecabili. Articolul 394 definește trădarea ca fapta unui cetățean român de a intra în legătură cu o putere sau organizație străină ori cu agenții acestora, în scopul de a suprima sau știrbi unitatea, indivizibilitatea, suveranitatea sau independența statului, prin provocarea de război, înlesnirea ocupației militare sau prin subminarea economică, politică ori a capacității de apărare a țării.
În concluzie, cei care nu văd evoluția pozitivă a României ar trebui să-și facă o programare la oftalmolog.
Intră acum și în grupul de
