Onofrei: Doar un sucevean poate prezenta problemele specifice zonei in Parlamentul European

Prim vicepreşedintele PDL Suceava, Orest Onofrei, candidat pe loc eligibil pe lista PDL pentru alegerile europarlamentare care se vor desfăşura duminică, a declarat, joi, că sucevenii au nevoie în Parlamentul European de un sucevean care ştie exact problematica specifică zonei şi poate să facă demersurile care se impun. „Noi avem nevoie ca în această zonă, care e cea mai săracă din Uniunea Europeană să avem programe speciale. Voi insita ca această zonă a noastră, cu Iaşi şi Vaslui să fie prioritară”, a spus Onofrei care a menţionat că este nevoie de un asemenea program mai ales în condiţiile în care există tensiuni în Ucraina.

El a arătat că e nevoie ca oamenii din această parte a Europei să rămână cu faţa la Europa şi să nu fie tentaţi de bezele transmise din Est.

orest onofrei 3

Onofrei a subliniat că este necesar ca prin program special al Uniunii Europene să se repare ceea ce PSD a făcut acum zece ani când a condamnat comunităţi întregi din judeţ la sărăcie prin înfiinţarea de aşa zise oraşe din comune mai mari, oraşe care nu pot primi finanţare că nu au infrastructură de oraş, dar că nu pot fi incluse nici în categoria comunelor. „Este nevoie de o axă specială pentru această comunitate”, a explicat Orest Onofrei.

El a arătat importanţa unui parlamentar sucevean în Parlamentul European exemplificând cu proiectul de lege privind sprijinirea afacerilor mici şi mijlocii din domeniul exploatării lemnului, iniţiat de senatorii PSD Neculai Bereanu şi Ovidiu Donţu şi despre care preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că este greu de adoptat în condiţiile în care nu este în acord cu legislaţia europeană. „Asta trebuie să facă un europarlamentar sucevean. Eu, ca europarlamentar, cu Donţu şi Bereanu, putem face această lege”, a spus Onofrei.

El a subliniat că sucevenii au nevoie de un reprezentant în Parlamentul European cu care se pot întâlni şi căruia să-i poată cere socoteală dacă e nevoie. „Cred că de data asta sucevenii au ocazia să dea un vot pentru cineva cu care se pot întâlni şi îi pot cere oricând socoteală. Avem toate motivele să credem că la Suceava PDL va lua un scor bun, pentru că cerem votul de la oameni informaţi şi care ştiu cum trebuie să voteze”, a spus Orest Onofrei.

loading...