Guvernul nu avizeaza propunerea lui Dontu prin care primariile pot infiinta societati comerciale pentru utilitati


Intră acum și în grupul de

Guvernul a emis, miercuri, un aviz nefavorabil faţă de propunerea legislativă depusă de senatorul PSD de Suceava Ovidiu Liviu Donţu intitulată ”Lege pentru completarea alineatului (2) al articolului  28 din Legea nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată”.

ovidiu dontu in Senat (1)Proiectul iniţiat de Donţu prevede ca unitatea administrativ teritorială poate înfiinţa societăţi comerciale în care va fi acţionar unic şi care va avea ca principal obiect de activitate prestarea serviciilor de utilităţi publice aprobate de consiliile locale sau judeţene prin hotărâre.

Aceste servicii, potrivit propunerii lui Donţu, se referă, dar nu se limitează la termoficare, inclusiv transportul şi distribuţia agentului termic, apă, canal, salubritate, transport local, dar şi alte servicii aprobate de consiliile locale.

Proiectul de lege iniţiat de Donţu are şanse reduse acum să fie adoptat de Parlament în lipsa avizului Guvernului care este însă consultativ.

În acest caz Guvernul a avut în vedere caracterul de încălcare a legislaţiei privind concurenţa în cazul unor situaţii de monopol.

Ovidiu Donţu a iniţiat acest proiect pentru a sprijini punctul de vedere al PSD în ceea ce priveşte soluţionare problemei termoficării în municipiul Suceava unde social-democraţii au susţinut că transportul şi distribuţia agentului termic ar trebui făcută de o societate comercială la care Primăria să fie unic acţionar.

În prezent, municipalitatea suceveană se află în procedurile de selecţie a unei firme care să asigure serviciile de transport şi distribuţie a agentului termic.

O iniţiativă similară au avut consilieri ai PSD în Consiliul Judeţean când au cerut un tratament preferenţial societăţii Drumuri şi Poduri SA, firmă a CJ Suceava. La acea vreme Consiliul Concurenţei a transmis un punct de vedere prin care arată că se încalcă legislaţia în domeniu.


Intră acum și în grupul de