Vicepresedinte PSD Suceava: Ion Lungu ar fi trebuit sa deschida anul scolar la gradinita transformata in sediu de partid


Intră acum și în grupul de

Un vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PSD Suceava a criticat maratonul de luni al primarului Sucevei, Ion Lungu, arătând că acesta ar fi trebuit să meargă doar la grădiniţa de pe strada Trandafirilor care, în mandatul său, a fost lăsată în paragină ca apoi să fie dată ca sediu pentru un partid politic.

Vicepreşedintele PSD Suceava, Dan Ioan Cuşnir, consilier judeţean, a precizat într-un comunicat de presă că luni, 15 septembrie, primarul Ion Lungu a participat la un maraton. Pentru al 11-lea an consecutiv a participat la 11 deschideri festive de an şcolar mai exact la 10 şcoli şi o grădiniţă.

dan ioan cusnir

„Dar a greşit maratonul. Decât să participe la acest maraton de pe 15 septembrie al deschiderilor de an şcolar, maraton care nu interesează pe nimeni, mai bine ar fi participat pe perioada verii la un alt maraton, al vizitelor la şcoli pentru a vedea cum decurg lucrările de renovare şi reparaţii”, susţine Cuşnir.

El arată că dacă Ion Lungu ar fi fost un expert în comunicare şi un transmiţător de mesaje pozitive, mobilizatoare, maratonul pe la şcoli ar putea fi de înţeles.

„Dar cum Ion Lungu nu este nici Dalai Lama, nici Gandhi, elevii şi profesorii de la cele 10 şcoli şi o grădiniţă nu au reţinut nimic, nici din ce le-a transmis Ion Lungu anul acesta, nici din ce le-a transmis Ion Lungu în anii anteriori. Dimpotrivă, este foarte probabil că s-au plictisit? Mai mult decât atât, pentru a i se putea organiza acest maraton lui Ion Lungu, şcolile au trebuit să înceapă festivităţile unele la ora 8, altele la 9 şi tot aşa până la orele 13-14. În ţările civilizate, prima zi de şcoală începe la aceeaşi ora la toate şcolile. Suceava lui Ion Lungu e că Rusia, are 6-7 fusuri orare”, consideră liderul PSD Suceava.

Dan Ioan Cuşnir crede că decât să facă de 11 ani acelaşi lucru inutil, decât să participe la 11 inaugurări, ar fi fost de preferat că Ion Lungu să fi participat la o singură deschidere de an şcolar, la Grădiniţă de pe stradă Trandafirilor, transformată în timpul mandatelor primarului PDL Ion Lungu în sediul de partid al PDL.

 

„În perioada în care Ion Lungu a fost primar PDL al Sucevei, o grădiniţă din centrul oraşului a ajuns într-o stare precară, nu a fost recondiţionată, nu a obţinut avizele de funcţionare şi ulterior a devenit sediul de partid PDL. Prea s-au potrivit toate că să nu ne ducă cu gândul la faptul că totul a fost premeditat, deliberat. Un bun gospodar nu ar fi lăsat o grădiniţă să ajungă într-o stare deplorabilă ci ar fi remediat din timp toate deficienţele”, mai susţine Cuşnir.

 

El arată că şi în acest caz al Grădiniţei PDL, primarul PDL Ion Lungu nu a făcut ceea ce şi-ar fi dorit cetăţenii Sucevei, nu şi-a respectat fişa postului.

 

„Şi în acest caz, Ion Lungu nu s-a comportat că un bun gospodar al Sucevei, nu a fost un bun cetăţean al Sucevei Noastre! Cred că este prea târziu că Ion Lungu să înţeleagă că el trebuie să facă ce îşi doresc cetăţenii, şi nu copiii Sucevei să îşi înceapă programul în funcţie de programul maratonului educaţional electoral personal al primarului”, a conchis liderul PSD Suceava.


Intră acum și în grupul de