Balan: Ion Lungu e un politruc PSD-ist. Baisanu: Ionel pastorul Sucevei fuge de zdranganele si racoare la stanga ca ar fi o lege ce l-ar salva

 

Liderii ACL Suceava, Ioan Bălan şi Alexandru Băişanu, au criticat, joi, pe primarul Ion Lungu pentru modul nepermis în care face campanie electorală alături de PSD şi pentru modul defectuos cum administrează oraşul.

 

Deputatul Ioan Bălan a declarat într-o conferinţă de presă că niciodată nu s-a ajuns ca în campania electorală să fie folosit altarul bisericilor pentru împărţirea de materiale electorale cum face în prezent Ion Lungu.

 

„Ion Lungu spunea că se va dedica administraţiei, dar s-a dedicat cu totul şi s-a pus la picioarele PSD. L-am văzut cât de jos poate să coboare”, a spus Ioan Bălan.

ioan balan 2

 

 

El l-a mai acuzat pe primar că a convocat şedinţe cu părinţii în şcoli unde le-a spus acestora să voteze cu candidatul PSD.

 

„Ion Lungu, un politruc PSD-ist şi câţiva membri PSD erau miraţi că părinţii părăseau sala”, a spus Bălan.

 

El a arătat că primarul Ion Lungu a recurs la unele acţiuni josnice în campania electorală.

 

„Lungu, cu o nesimţire ieşită din comun, le spunea părinţilor ce va să le facă sucevenilor. Le vorbeşte despre nocturnă dintre ruinele stadionului Areni care stă să se prăbuşească. Vorbim de o bătaie de joc a acestui politruc care a înţeles că pentru interesul sau personal şi al întregii clici de lângă el ca oraşul asta să poarte denumiri. Ne-au luat parcurile acasă la ei. Au dat jos întemeietorul Sucevei şi l-au dus în boscheţi la Cetate. Ne tot promit de doi ani că îl vor sui pe un bolovan în faţă Casei de Cultură. Acum a ajuns să ameninţe că vor intră peste oameni în casă şi le vor lua butelia, aragazul, frigiderul. Asta face acest politruc, Ion Lungu”, a spus Bălan.

El a mai declarat că a văzut dezamăgirea oamenilor din cartierul Obcini care au ieşit de la Biserică dezgustaţi că au asistat la o şedinţa de partid ţinută de Lungu în Biserică.

„Profesorii şi directorii, în cârdăşie cu Lungu, au politizat şi şcoala. Oameni buni, ce trebuie să vă mai ia? Au luat cimitirele şi au făcut secţii de votare, v-au luat şcolile şi Biserica. Au luat manualele din genţile copiilor. Ce vreţi să va mai ia că să înţelegeţi ce va aşteaptă?”, s-a întrebat Bălan.

 

La rândul său, preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, a declarat că Ion Lungu, care a dus oraşul spre faliment este speriat de „zdrăngănele şi răcoare”.

 

alexandru baisanu2

„Am observat cum Ionel, pastorul Sucevei, s-a lipit de Viorel, pastorul naţional. Îi spun lui Ponta că Ionel Lungu nu a trecut la PSD să îi aducă voturi, ci să îi ia voturile. Ionel Lungu fuge de chestiuni ce zdrăngăne, fuge de răcoare şi de aia a plecat la stânga pentru că ştie că acolo o anumită lege îl poate salva de toate nenorocirile făcute. Mă uit în ochii lui şi îl întreb de ce de opt ani de când mă chinui să îl duc la şcoală cinstei, a rămas repetent an de an”, a spus Băişanu.

El a reamintit că anul trecut a cerut o expertiză la reţeaua de termoficare, dar că primarul nu a  făcut-o.

„Acum, ne anunţă Lungu că e bine că instanţa a cerut să se facă o expertiză. De ce Lungu ca executiv nu a făcut asta? Pentru că are tot interesul să muşamalizeze hoţiile făcute la Termică. Cu neruşinare de neînchipuit le spune oamenilor că le ia din casă bibelourile şi preşurile. În 12 ani nu a făcut nimic pentru Termica şi acum le scoate sucevenilor lucrurile din casă”, a spus Băişanu.

El l-a făcut vinovat pe Lungu de prăbuşirea sistemului de termoficare.

„Vă mulţumesc că nu sunteţi alături de Iohannis şi că sunteţi alături de Viorel care a pus doar taxe noi pe oameni”, a conchis Alexandru Băişanu.