PSD condus de Victor Ponta a încetat să mai fie un partid autentic de stânga, susţine liderul PSRO Mircea Geoană


Intră acum și în grupul de

PSRO este un partid autentic de stânga care reprezintă salariaţii din România, cei care sunt în activitate, cei care au fost în activitate-pensionarii şi cei care se pregătesc să intre în activitate-tinerii, a declarat, joi la Suceava, liderul acestei formaţiuni, Mircea Geoană.

El susţine că prima măsură a unui premier de stânga ar fi trebuit să fie scăderea impozitării muncii, întrucât în România este, în medie, 43 la sută impozitarea muncii.

„De ce nu-i apărăm pe salariaţi?”, s-a întrebat Mircea Geoană.

În opinia sa, PSD condus de Victor Ponta a încetat să mai fie un partid autentic de stânga.

„Ieri ascultam cu stupoare declaraţia premierului Victor Ponta vorbind la BVB, spunând despre sine că România are nevoie de un prim ministru liberal. Deci preşedintele unui partid de stânga, pe hârtie cel puţin, premierul unei majorităţi de stânga, pe hârtie cel puţin, se prezintă ca fiind un prim ministru liberal, deci reprezentând interesul marelui capital, interesul capitalismului şi, evident, nu interesele salariaţilor şi a muncii. Un om de stânga, un partid de stânga, apără salariaţii şi munca. Asta e diferenţa strategică între stânga şi dreapta în orice ţară normală”, a spus Geoană.

Guvernul va ajuta în continuare la dezvoltarea pieţei de capital, a afirmat premierul Victor Ponta, la lansarea primei emisiuni de titluri de stat pentru persoanele fizice, el spunând în acest context că România are nevoie de un „prim-ministru liberal”, cu referire la propria persoană.

Prezent la Bursa de Valori Bucureşti pentru lansarea primei emisiuni de titluri de stat pentru persoanele fizice, Ponta a asigurat din nou că Guvernul va ajuta în continuare la dezvoltarea pieţei de capital în România, ţinând cont că interesul investitorilor a crescut în ultimii ani.

În acest context, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti, Ludwik Sobolewski, i-a mulţumit premierului pentru sprijinul acordat dezvoltării pieţei de capital, iar Ponta a răspuns, râzând: „Ştiţi, România chiar are nevoie de un prim-ministru liberal”.


Intră acum și în grupul de