Liderul Partidului Verde Suceava: Ponta aproape a dublat salariul minim, a scăzut TVA şi a mărit alocaţia copiilor. Acum Guvernul propune să taie salariile

Partidul Verde Suceava consideră că noua propunere de salarizare a bugetarilor este o glumă proastă a guvernului Dacian Cioloș, susţine preşedintele organizaţiei, Dan Acibotăriţă.

dan acibotarita

El susţine într-un comunicat de presă că nu se poate ca actualul guvern să propună taierea din nou a salariilor.

„Este inadmisibil ca după nenumărate creșteri de tarife la utilități, carburanți, produse alimentare sau medicamente, tu guvern vii și propui, să tai din salariile, și așa amărâte, a românilor”, a declarat Acibotăriţă.

El a arătat că în ceea ce priveşte prețurile la produsele din raft România este printre primele ţări în Europa, dar la salarii ocupă un loc codaș.

„Se vede clar că cine ne guvernează nu face altceva decât să asculte de puterile occidentale. Aceștia ne vor sclavi, umili, cu fruntea în țărână, dar așa ceva nu se poate. De ce dl Cioloș nu propune scăderea prețului la carburant, energie electică sau gaz metan, cu 30%?”, se întreabă liderul PV Suceava.

El crede că dacă ar propune aceste modificări la preţul utilităţilor sau la carburanţi premierul nu apucă Sfintele Sărbători Pascale ca premier şi că ar fi schimbat imediat.

 

„Pe timpul guvernării Victor Ponta aproape s-a dublat salariul minim pe economie, a scăzut TVA-ul,  s-a mărit alocația copiilor, bani erau, dar momentan au dispărut dintr-o dată. Nu mai sunt bani pentru alocații mărite, pentru salarii la bugetari, iar atunci trec la planul B, măresc din nou taxele și impozitele. Cea mai simplă soluție, de avarie sau de lipsă de inteligență”, a menţionat Acibotăriţă.(R.N.B.)