Consilierul local sucevean Mihai Bogdan Bicsi, care s-a fotografiat cu o drujbă în mână simulând că taie capul unui terorist ISIS, este încă membru PNL


Intră acum și în grupul de

Consilierul local al PNL Suceava Mihai Bogdan Bicsi care în vară a ajuns într-un scandal național după ce s-a fotografiat cu o drujbă în mână simulând că taie capul unui terorist ISIS este încă membru PNL, în condițiile în care PNL anunța la momentul respectiv că acesta va fi exclus din partid în prima ședință a filialei.

Liderul organizației municipale PNL Suceava, primarul Ion Lungu,  a declarat, joi, într-o conferință de presă că în perioada respectivă era în concediu și că nu știa de declarațiile conducerii centrale a PNL privind excluderea lui Bicsi din partid.

„Am avut discuții în organizația municipală, este o analiză la Comisia de etică a organizației municipale, va fi trimisă mai departe la județ. Vor trebui respectate toate fazele procedurale, să vedem ce sancțiune i se va aplica domnului Bicsi. Nu putem să-l excludem din pix”, a spus Lungu.

flutur-si-lungu

El a arătat că în calitatea sa de președinte al organizației municipale vrea să fie respectate toate procedurile mai ales că „au fost alții prin țară care au făcut pușcărie pentru asta”.

Președintele  organizației municipale PNL Suceava a menționat că trebuie respectate toate fazele procedurale și că se va lua o decizie în baza prevederilor statutare.

Întrebat despre o nouă postare a lui Bicsi în care sugera că în locul ursului care a fost împușcat la Sibiu ar fi trebuit împușcat Victor Ponta, Ion Lungu a spus că nu comentează.

Lungu a spus că ceea ce scrie Bicsi pe „persoană fizică” e problema lui și că acesta nu face aprecieri în calitate de consilier local PNL.

Bicsi și-a șters postarea prin care sugera împușcarea lui Victor Ponta.

Consilierul PNL sucevean a fost fotografiat în luna iulie, de prieteni, în timpul unei petreceri la Voroneţ. El apare ţinând o drujbă deasupra unui ”partener de distracţie” legat, cu capul pe un buştean. ”Terorist ISIS capturat la Voroneţ :)))” este textul care însoţeşte fotografia care între timp a fost ştearsă de pe reţeaua de socializare. În timpul petrecerii liberalul s-a mai fotografiat ţinând o seceră şi un ciocan.

După această postare conducerea Organizaţiei PNL Suceava a propus forurilor statutare excluderea consilierului local Mihai-Bogdan Bicsi.

bicsi (1)

”Partidul Naţional Liberal se delimitează de comportamentul manifestat de consilierul PNL Mihai-Bogdan Bicsi în urma unor fotografii ofensatoare postate pe o reţea de socializare. Conducerea Organizaţiei PNL Suceava a propus forurilor statutare excluderea acestuia din Partidul Naţional Liberal. Propunerea de excludere urmează să fie validată în următoarea şedinţă a filialei. PNL dezaprobă ferm astfel de comportamente şi atitudini”, a transmis atunci PNL prin intermediul unui comunicat de presă. (N.B.)


Intră acum și în grupul de