Schimbări pe listele de candidați PSD Suceava pentru alegerile parlamentare față de votul pe care l-a dat organizația

Listele de candidați PSD Suceava pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie au fost modificate față de votul pe care l-a dat organizația pe procedura stabilită de Biroul Permanent Județean la propunerea președintelui interimar al organizației județene, Ioan Stan.

PSD Suceava

Stan a dorit ca pe listele de candidați să fie incluși candidații care sunt susținuți de organizație ceea ce este un atu în plus în campania electorală.

Astfel, în urma votului organizației, lista PSD pentru Senat era deschisă de Ioan Stan, urmat de Virginel Iordache, Neculai Bereanu și Ovidiu Donțu, iar lista de candidați pentru Camera Deputaților era deschisă de Cătălin Nechifor, urmat de Mirela Adomnicăi, Eugen Bejinariu, Florin Sinescu și Alexandru Rădulescu.

Între timp, potrivit unor surse din partid, după discuții cu președintele PSD Liviu Dragnea, listele de candidați votul organizației a contat mai puțin, astfel că lista pentru Camera Deputaților a fost modificată serios, fiind înlăturați Mirela Adomnicăi și Florin Sinescu și incluse alte candidaturi.

Acum, potrivit surselor citate, lista va fi deschisă de Eugen Bejinariu, urmat de Marcela Cobuz, Cătălin Nechifor, Alexandru Rădulescu, Emilian Havrici și Ioan Pavăl. Lista de la Senat rămâne aproape la fel, doar că pe locul a treilea este Ovidiu Donțu după ce senatorul Neculai Bereanu a anunțat că-și retrage candidatura.

(Alin Dima)