Liderul PNL, Alina Gorghiu la lansarea candidaților PNL Suceava spune că Dragnea e la fel ca Dodon și că trebuie oprit din manipularea electoratului

Liderul PNL Alina Gorghiu, prezentă vineri seara la lansarea candidaților PNL Suceava pentru alegerile parlamentare a vorbit despre oferta PNL pentru electorat, aceasta fiind Dacian Cioloș pentru funcția de prim ministru, în timp ce PSD îl are drept candidat pe Liviu Dragnea, care a fost comparat cu Igor Dodon, președintele ales al Republicii Moldova.

pnl-candidati-55

Înainte ca Gorghiu să facă aceste remarci, primarul PNL de Siret, Adrian Popoiu, vorbise de Liviu Dragnea și de Victor Ponta ca despre „Dodonii” din România.

Popoiu a spus că PNL va fi la guvernare, subliniind că guvernul liberal și Dacian Cioloș au două motive de forță, prima fiind axa Suceava-București și legătura dintre Gheorghe Flutur și Dacian Cioloș.

El a mai declarat că miza acestor alegeri este și apartenența la UE.

„Cred că miza noastră e apartenența la UE. În jurul nostru e roșu. Avem și noi Dodonii noștri. Dacă domnul Dragnea și domnul Ponta s-au întâlnit cu președintele Chinei, cu Putin, cu Erdogan, Cioloș stă de vorbă cu Angela Merkel, cu președintele Franței. În afara de miza internă e și miza externă”, a spus Popoiu.

În discursul său, Alina Gorghiu a făcut și ea referire la Igor Dodon în legătură cu Liviu Dragnea.

Astfel, liderul liberal a arătat care este diferența dintre PNL și PSD legată de de premierul propus.

„Noi avem un prim ministru desemnat, un prim ministru care se cheamă Cioloș, un prim ministru care nu are carnet de partid, dar care are multe alte calități. Pe jumătatea cealaltă a ecranului e un om care, vă dau câteva indiciii ca să-i ghiciți numele, a făcut din Teleorman pol de sărăcie în România. Rata șomajului din Teleorman este mai mult decât dublu față de cea la nivel național. Sărăcia este cuvântul de ordine în Teleorman. Acum vă las să ghiciți: o fi Dodon? Nu, e Dragnea oameni buni, este acel Dragnea care minte, care înșeală așteptările populației, dar care trebuie oprit din manipulare și trebuie oprit din tot ceea ce înseamnă minciună față de niște oameni care au nevoi și care nu au voie să fie lăsați să fie manipulați și batjocoriți de un PSD care nu are niciun fel de scrupule”, a spus Alina Gorghiu.

 

loading...