Rectificarea bugetară pentru județul Suceava: Flutur spune că e cea mai mare sumă alocată, Nechifor arată că Guvernul Ponta a alocat cu 20 de milioane de euro în plus

Ultima rectificare bugetară din acest an a generat o dispută între PNL și PSD Suceava privind sumele alocate de Guvern județului Suceava.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a arătat că județul a primit cea mai mare sumă de bani din țară la această ultimă rectificare, în timp ce fostul președinte al CJ Suceava, Cătălin Nechifor, arată că, cu toate acestea, suma este cu 20 de milioane de euro mai mică decât a alocat Guvernul Ponta cu un an înainte.flutur-2

Astfel, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a arătat că la rectificarea bugetară de săptămâna aceasta Guvernul condus de Dacian Cioloș a alocat 46 de milioane de lei județului Suceava pentru echilibrarea bugetelor administrațiilor publice locale, la care se adaugă suma de 19 milioane de lei pentru plata ratei și dobânzilor la creditul pentru proiectul ”Utilități și mediu la standarde europene”, dar și 7 milioane de lei pentru asigurarea salariilor pentru ultimele două luni personalului din asistență socială.

El a spus că fondurile pentru localități urmează să fie împărțite, 80 la sută prin formulă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice, iar 20 la sută prin Hotărâre a Consiliului Județean Suceava, ținând cont în primul rând de arierate și proiectele aflate în derulare.

Flutur a arătat că suma alocată județului Suceava la această rectificare este cea mai mare din țară și că va asigura necesitățile din județ.

El a spus, într-o conferință de presă, vineri, că de când a preluat conducerea CJ Suceava s-au făcut investiții în județ și au fost deblocate proiecte și că atacurile consilierilor județeni PSD din timpul ședinței sunt răutăcioase pentru că nu au cum comenta faptul că județul a primit cea mai mare sumă la rectificarea bugetară.

„Cât de răutăcios să fii și cât de autist să fie cineva să nu vadă că aici era o răutate că Suceava primește bani mai mulți. S-au făcut trimiteri, atacuri la persoană și așa mai departe. Nu are rost să discutăm de așa ceva. Adică au văzut că nu au cu ce să critice investiții în ultimele patru luni de când a venit Flutur și încearcă să găsească alte soluții. După ce că nu au făcut nimic, după ce ne-au înmormântat cu „Utilități și Mediu” să vii în halul ăsta cu găselnițe. Mie mi se par oamenii odihniți”, a spus Flutur.

Pe de altă parte, fostul președinte al CJ Suceava, Cătălin Nechifor, consideră că Guvernul Dacian Cioloș a alocat cu 20 de milioane de euro mai puțin decât a alocat Guvernul Ponta cu un an înainte.

Astfel, Nechifor arată pe pagina sa de socializare că în cursul anului 2015, la rectificarea bugetară din iulie, Guvernul Ponta a alocat județului Suceava 36,28 milioane de lei pentru echilibrare bugetară pentru localități, 18,512 milioane de lei pentru plata drepturilor salariale acordate prin hotărâri judecatorești și plata profesorilor din învățământul preuniversitar și 0,713 milioane de lei pentru salarii personalului neclerical.Catalin Nechifor

El adaugă că la rectificarea bugetară din octombrie 2015, Guvernul Ponta a alocat județului Suceava suma de 5,265 milioane de lei pentru sistemul de asistență socială, 38,15 milioane de lei pentru plata drepturilor decise prin hotărâri judecătorești, plata profesorilor din învățământul preuniversitar și plata însoțitorilor pentru persoane cu handicap, alți 45,135 milioane de lei pentru echilibrare bugetară localități, 19,5 milioane de lei pentru rate și dobânzi la proiectul „Utilități și mediu la standarde europene”, dar și 13,86 milioane de lei pentru drumuri județene.

Potrivit lui Nechifor, în anul 2015 suma totală alocată de Guvernul Ponta prin rectificări bugetare județului Suceava s-a ridicat la 177,415 milioane lei.

În paralel, Nechifor arată că Guvernul Cioloș a alocat în august 2016 prin rectificare bugetară județului Suceava doar suma de 2,44 milioane de lei, iar în noiembrie 2016 au fost alocate 46,4 milioane de lei pentru echilibrare bugetară la localități, 19 milioane de lei pentru rate și dobânzi la ”Utilități și mediu la standarde europene”, 7 milioane de lei pentru sistemul de asistență socială și 30,6 milioane de lei pentru plata cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și însoțitori ai persoanelor cu handicap, în timp ce pentru drumuri județene nu s-a alocat nici un leu.

El arată că în 2016, prin rectificări bugetare, Guvernul Cioloș a alocat județului Suceava suma totală de

105,44 milioane lei.

„Deci pentru Suceava scorul Ponta PSD (2015) – Ciolos PNL (2016) este: 180,415 – 105,44 = 71,975 milioane lei Daciane, Juliene, hai cu cu diferența, unde sunt aproape 20 de milioane de Euro???”, întreabă Cătălin Nechifor.(Alin Dima)grafic-alocare-bani

loading...