ALDE Suceava va susține la Delegația Permanentă a partidului organizarea Congresului de alegeri cât mai repede

Președintele ALDE Suceava, deputatul Ștefan Alexandru Băișanu, a declarat, miercuri, că organizația suceveană va susține la Delegația Permanentă a ALDE care se va desfășura duminică, organizarea, în cel mai scurt timp a Congresului formațiunii care să aleagă o conducere unică a partidului.

Băișanu a spus că din partea ALDE Suceava, la ședința Delegației Permanente va participa senatorul Ilie Niță.

El a menționat că ALDE Suceava a decis încă din februarie să solicite organizarea unui Congres extraordinar de alegeri și care să regleze mecanismele de conducere ale formațiunii, a declarat președintele organizației.

Preşedintele ALDE Suceava, a menționat că organizarea unui Congres extraordinar este un demers oportun şi necesar.

„Sunt convins că acest Congres va regla mult în bine mecanismele de conducere, organizare şi funcţionare de la toate nivelurile partidului”, a spus Băișanu. (Alin Dima)