Cătălin Nechifor: Trei luni în plus pentru ca școlile, cluburile și restaurantele să obțină autorizația de securitate la incendiu

Comisia pentru administație publică și amenajarea teritoriului a adoptat, în ședința de săptămâna trecută două amendamente la proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.17/2016 pentru prorogarea termenului prevăzut la art.30 alin.(41) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, a anunțat vicepreședintele Comisiei, deputatul de Suceava Cătălin Nechifor.

Potrivit deputatului sucevean, comisia și-a asumat în unanimitate ca termenul prevăzut la art.30 alin.(41) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, la care era obligatorie deținerea autorizației de securitate la incendiu să fie prorogat până la data de 30 septembrie 2017, ținând cont de faptul că, la acest moment, există încă un număr ridicat de entități private și publice (în special școli) care nu au posibilitatea să definitiveze proiectele tehnice și să execute lucrările specifice până la data de 30 iunie, prevăzută inițial.

„Argumentele luate în calcul au fost de ordin practic, în acest moment sunt peste 6000 de școli la nivel național care nu dețin autorizarea specifică, iar dintre acestea, aproape 1000 nu au nicio șansă să se încadreze în termenul de 30 iunie.

Pe de altă parte, s-a acceptat necesitatea de a proroga termenul cu încă trei luni pentru a da posibilitatea executării efective a lucrărilor necesare în perioada vacanței școlare de vară.

Nu în ultimul rând, s-a ținut cont de faptul că multe unități administrative teritoriale au depus până pe data de 17 martie 2017 proiecte la MDRAPFE, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală – etapa a doua, proiecte care conțin inclusiv conformarea la prevederile Legii nr. 307/2006, într-o astfel de situație fiind necesar a cunoaște care dintre proiecte vor fi contractate și care nu, spre a fi posibilă corelarea cu proiecte care pot fi finanțate din bugetele proprii ale localităților”, se arată într-un comunicat al deputatului.

În ceea ce privește cel de al doilea amendament, s-a dorit luarea în considerare a diverselor situații obiective pe care le-au întâlnit reprezentanții legali ai entităților private și publice, pentru că amenda în condițiile nerespectării prevederilor Legii nr. 307/2006 le este adresată direct, iar cuantumul este cuprins între 30.000 și 100.000 lei.

„În mod just, s-a reținut faptul că ar putea exista situații ca documentația specifică, chiar în condițiile în care ar fi depusă în timp util, să nu conducă și la obținerea autorizației, având în vedere faptul că la nivel național sunt puțini experți autorizați, iar volumul de muncă este unul considerabil. Prin urmare, comisia a decis, de asemenea în unanimitate, ca în situația în care se demonstrează că documentația pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu a fost depusă până la data de 30 septembrie 2017, nu vor fi aplicate amenzi decât după data de 31 decembrie 2017, în conformitate cu prevederile Legii nr. 307/2006”, a adăugat Nechifor.

El a subliniat că membrii Comisiei de administrație consideră acest demers ca fiind un semnal de alarmă pentru ca toți cei aflați în situația de a nu deține autorizația de securitate la incendiu să își ia toate măsurile necesare pentru a se putea încadra în noile termene prevăzute și pentru a putea asigura toate condițiile necesare unei bune desfășurări a activității, evitându-se cât mai multe din riscurile potențiale.

Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat în urmă cu două săptămâni că în județ există un total de 1.133 de construcții care aparțin unităților de învățământ din care 990 nu necesită autorizare, ele fiind construite și autorizate până în 1998.

„Sub incidența noilor prevederi legale privind autorizarea pentru securitatea la incendii sunt 143 de clădiri din care 39 au reușit să obțină autorizația. În discuție se mai află 104 clădiri care nu au obținut autoziație de securitate la incendiu”, a spus prefectul.

Ea a precizat că din acestea 23 mai au de executat lucrări, ce implică alocare bugetară, iar 56 se află în situația în care procedura trebuie finalizată prin completarea documentației necesare, neavând implicații bugetare.

Din cele 104 clădiri neautorizate, 36 sunt grădinițe, 54 sunt clădiri ale unor școli și 14 sunt clădiri ale unor licee, a notat prefectul.

„Am purtat discuții și cu conducerea ISJ Suceava care au făcut și ei demersuri de monitorizare și implicare în finalizarea demersurilor pentru autorizare. Bugetul estimat pentru acele clăduri care mai presupun investiții este de 15 milioane de lei”, a spus Adomnicăi.

loading...