Fost europarlamentar sucevean: Dacă se aplică programul de guvernare veniturile românilor se vor apropia de cele ale altor europeni. El atrage atenția însă asupra evoluției sociale din Europa și a situației din Mediterana de Răsărit


Intră acum și în grupul de

Fostul europarlamentar sucevean, actualul deputat de Suceava din partea PSD, Cătălin Nechifor, consideră că veniturile românilor se vor putea apropia de veniturile europenilor din zona euro doar dacă se va pune în aplicare actualul program de guvernare, ori dacă se depreciază climatul economic și social din Europa, atrăgând atenția că evoluţia socială în Europa, urmare a schimbărilor profunde din ultimii ani, este de urmărit, la fel ca şi situaţia geopolitică în zona Mediteranei de Răsărit.

Nechifor a comentat pe pagina sa de socializare declarația premierului Sorin Grindeanu privind orizontul în care România va putea trece la moneda euro și care susține că acest obiectiv se va putea realiza doar în condițiile în care veniturile românilor se vor apropia de veniturile celorlalți europeni.

Fostul europarlamentar consideră corectă declaraţia premierului Sorin Grindeanu, referitoare la trecerea la moneda unică europeană euro, doar în condiţiile în care şi veniturile românilor converg către veniturile altor europeni.

„Sunt două metode de a ajunge la această ţintă, într-un timp rezonabil: 1) aducerea la îndeplinire a programului de guvernare, 2) deprecierea climatului economic şi social în Europa”, arată Nechifor.

El amintește că în ultimul trimestru din anul trecut România a fost liderul creşterii europene, cu 4,6%, în rândul celor 28 de state europene, dar notează că  Danemarca închide anul cu creștere de 0,25%, iar Franţa, Belgia şi Italia au creșteri în jurul valorii 1%.

„Ceea ce este important, totuşi, e faptul că nicio ţară din UE nu are creştere negativă, Danemarca find ultima în top 28. Deci, ar fi bine să mergem pe prima varianta şi să nu fim în situaţia în care veniturile românilor să se apropie de cele ale altor cetăţeni europeni, prin scăderea creşterii economice din ţările lor”, adaugă Nechifor.

El consideră că o notă de optimism o dau Spania cu creștere de 3,1%, Grecia cu creștere de 1,5% şi Portugalia cu creștere 1,6%, fiind vorba de ţări care s-au confruntat cu mari probleme economice şi chiar şi tulburări sociale în urmă cu câţiva ani.

„Rămâne de analizat şi evoluţia socială în Europa, urmare a schimbărilor profunde din ultimii ani, dar şi situaţia geopolitică în zona Mediteranei de Răsărit”, susține  Cătălin Nechifor.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat la reuniunea Comitetului interministerial pentru trecerea la moneda euro că „trecerea la euro se poate face numai după ce, credem noi, şi veniturile românilor vor fi aproape de cele din alte state membre ale Uniunii Europene”.

El a mai spus că Europa traversează o perioadă cu numeroase dezbateri privind viitorul construcţiei europene, acestea trebuind văzute, în opinia sa, drept o oportunitate şi nu un obstacol.

 „S-a ajuns la o discuţie despre o Europă cu mai multe ritmuri, dar aceste ritmuri nu trebuie să ne diferenţieze, ci tocmai să arate că noi, cu toţii, mergem în aceeaşi direcţie. Iar eu cred că întâlnirea de azi are şi acest scop. Trebuie să demonstrăm că România e hotărâtă să susţină în continuare politicile de coeziune în interiorul Uniunii şi să arătăm că toţi avem acelaşi scop – o Uniune mai puternică, în care statele membre au aceeaşi ţintă”, a declarat Sorin Grindeanu.(Alin Dima)


Intră acum și în grupul de