Ministrul Transporturilor îl asigură pe Alexandru Băișanu că la șoseaua de centură a Sucevei se derulează procedurile pentru reluarea lucrărilor: 85 la sută din lucrare e realizată

Ministrul Transporturilor, Răzvan Alexandru Cuc, i-a răspuns vicepreședintelui comisiei de transpoturi din Camera Deputaților, deputatul ALDE de Suceava Alexandru Băișanu privind stadiul proiectului de realizare a șoselei de centură a municipiului Suceava.

Astfel, ministrul arată că în ceea ce privește proiectul de construcţie al Variantei de ocolire Suceava, Tronson I + II, km 0+000 – km 7+285, acesta este finanțat în cadrul POIM 2014-2020 (faza a II-a).

„lndicatorii principali ai proiectului constau în execuţia a 7,285 km de drum nou, la profil de drum naţional, acesta urmând să deservească traficul de tranzit al Municipiului Suceava”, arată ministrul Transporturilor.

El precizează că lucrările executate în cadrul contractelor de până acum (reziliate în februarie 2014, nr. 30/27.02.2008 şi nr. 106/07.12.2011), au fost executate în procent de 85%.

„Menţionăm că, în conformitate cu recomandările expertizei tehnice, realizată în anul 2016, va fi demarată procedura de achiziție în vederea adjudecării contractului de execuţie lucrări, astfel încât să fie finalizat acest obiectiv”, susține ministrul.

El precizează că, în acest sens, până în momentul în care va fi demarată procedura de achiziţie pentru contractarea lucrărilor, CNAIR S.A. derulează procedura de avizare a Proiectului Tehnic actualizat,în cadrul CTE-CNAIR SA, următoarea etapă fiind întocmirea documentaţiei de atribuire și lansarea propriu-zisă a licitaţiei.

Deputatul ALDE Suceava i-a transmis ministrului Transporturilor că lucrările la centura rutieră a Sucevei, oraș situat la intersecția a două drumuri europene importante  -E85 și E58 au început  în anul 2007.

„Din cauza problemelor cu care s-a confruntat acest proiect în timp, expropieri, modificare de traseu, calamități, ritm scăzut al antreprenoriatului, care a depășit cu mult graficul de execuție, acesta s-a întins pe o durată mai mare de timp decât cea estimată, obiectivul „Varianta de ocolire a Sucevei” fiind în continuare precar, deși se estima faptul că lucrările vor fi finalizate în anul 2017”, spune Băișanu.

El l-a întrebat pe ministrul Transporturilor când preconizează că vor fi finalizate și celelalte două tronsoane și care este data exactă la care centura rutieră a municipiului Suceava va putea fi dată efectiv în circulație.(N.B.)