Deputatul PNL de Suceava, Ioan Bălan: Sute de mii de români care lucrează în străinătate riscă amenzi pentru că Guvernul nu a informat schimbările intervenite în Codul de procedură fiscală

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Bălan, i-a cerut, în Parlament, ministrului de Finanțe, Ionuț Mișa, să explice motivele pentru care a decis să modifice Codul de procedură fiscală și să introducă sancțiuni contravenționale pentru românii care nu depun chestionarul pentru stabilirea rezidenței în condițiile în care nu a făcut o informare a cetățenilor care lucrează în străinătate.

În interpelarea sa, deputatul sucevean arată că în data de 30 august, Guvernul României a adoptat Ordonanţa nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, ordonanţă publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 708 din 31 august 2017.

El precizează că la punctul 111 din ordonanță se prevede că „nedepunerea în termen a Chestionarului pentru stabilirea rezidenței persoanei fizice la sosirea în România, respectiv a Chestionarului pentru stabilirea rezidenței persoanei fizice la plecarea din România, de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 lei la 100 lei.”

„Nu știu dacă dumneavoastră cunoașteți, însă această sancţiune introdusă de O.G nr.30/2017, afectează sute de mii de români plecaţi la muncă în străinătate și care, dintr-o insuficientă informare venită din partea autorităților române, sunt sancţionabile. Este de apreciat faptul că ANAF a dezvoltat și o variantă electronică de completare a chestionarului, care se poate completa și din străinătate, însă atâta vreme cât persoana fizică nu cunoșate această obligaţie, nu va da curs completării datelor solicitate”, explică deputatul Ioan Bălan.

El subliniază că mai mult decât atât, unele informaţii din chestionar nu pot fi furnizate de contribuabili cum ar fi cele stabilite prin convenţiile internaţionale ratificate de România privind evitarea dublei impuneri deși ANAF cunoaște relaţiile de colaborare fiscală cu alte state.

Ioan Bălan arată că acest chestionar a provocat o profundă nemulţumire în rândul cetățenilor români care muncesc onest în afara graniţelor, nu din cauza obligaţiei de a declara rezidenţa fiscală, ci din cauza modului în care ANAF procedează pentru stabilirea acesteia.

Deputatul liberal sucevean îi solicită ministrului, „din respect pentru cei aproximativ 4 milioane de români care lucrează în străinătate pentru a-și căștiga existența prin muncă, în cea mai mare parte ca angajați” să precizeze care au fost modalitățile de informare a cetățenilor români privind obligația completării chestionarului pentru stabilirea rezidenței persoanei fizice la plecarea din România.

El îi solicită ministrului Finanțelor să explice motivul pentru care, înainte de a face cunoscută foarte bine această obligație tuturor cetăţenilor români plecați din țară, a procedat la impunerea de sancțiuni contravenționale și îi cere să spună dacă intenționează să propună ANAF modificarea conţinutului chestionarului, astfel încât informațiile care trebuie furnizate de cetățenii români, chiar să poată fi comunicate de aceștia.

loading...