Președintele PMP Rădăuți susține că nu există „val de demisii” în organizație și că mai mulți foști membri vor să revină în partid odată cu schimbarea actualei conduceri județene


Intră acum și în grupul de

Președintele organizației municipale PMP Rădăuți, Adrian Bogdan Nicolau, a dezmințit, sâmbătă, că ar exista „un val de demisii” din organizație și că singura demisie pe care a primit-o este a secretarului general al organizației, Sorin Robu, care ar fi nemulțumit că nu obține nicio funcție administrativă.

„Din cei peste 120 de membri, singura demisie pe care am primit-o este a domnului Sorin Robu. Nu a fost surprinzătoare decizia dumnealui, întrucât acesta făcea presiuni asupra mea, cerându-mi periodic o funcție fie în deconcentrate, dar mai ales în consiliul de administrație al S.C. Servicii Comunale Rădăuți. I-am explicat acestuia în repetate rânduri că nu am și nici nu îmi doresc să am nicio influență asupra nimănui ca să pot să angajez vreo persoană în unul din serviciile pe care acesta le are în vizor”, arată Nicolau.

El explică într-un comunicat de presă că lucrurile au început să degenereze joi, 29 noiembrie a.c., când a refuzat convocarea unei ședințe comandate de persoane „aflate la cârma partidului la nivel de județ”.

„Acestea îmi cereau în mod expres să îl exclud din Biroul Executiv PMP Rădăuți pe domnul Emanuel Mitric, să i se retragă acestuia și sprijinul politic pentru ca domnul Sorin Robu să ajungă consilier local în locul lui. Trebuie menționat că la propunerea și la presiunile de tot felul făcute de aceleași persoane, s-au mai făcut în trecut excluderi din partid care s-au dovedit a fi invalide, fiind anulate în instanță”, se arată în comunicatul liderului PMP Rădăuți.

El susține că nu a fost depusă nici o demisie oficial, iar apărute ar fi eronate.

„În plus, domnul Paul Tărâță, unul dintre fondatorii organizației Rădăuți, nu și-a dat demisia, el continuându-și activitatea în Consiliul Executiv Local PMP Rădăuți în funcția de vicepreședinte. Mai mult decât atât, alți simpatizanți ai partidului și foști membri din structura de conducere a PMP Rădăuți printre care și fostul președinte al Organizației Municipale, în persoana domnului Adrian Puiu, și-au anunțat intenția de a se alătura partidului o dată cu schimbarea conducerii de la nivel județean”, precizează Nicolau.

El consideră că „denaturarea realității prin aceste știri false nu reprezintă altceva decât ultimele zvâcniri politice ale celor doi oportuniști care refuză să prezinte membrilor CEJ descărcarea de gestiune de la ultimele alegeri”.

Surse din PMP au declarat, vineri, că cinci membri din conducerea organizației municipale Rădăuți a PMP și-au dat demisia în ultimele două zile, respectiv doi vicepreședinți, Dumitrescu Ioan Dorel si Ifținchi Gabriel, doi secretari executivi, Ungureanu Dorel și Tarâță Paul și secretarul general, Sorin Robu ca urmare a stării conflictuale din conducerea organizației.

Situația are legătură și cu starea de conflict generată și la vârful organizației județene Suceava a partidului, acolo unde președintele executiv, Corneliu Popovici este în luptă deschisă cu liderul organizației municipale Suceava a PMP, viceprimarul Marian Andronache, au menționat sursele citate.


Intră acum și în grupul de