Acasă Politica Prim-vicepreședintele PNL Suceava, Lucian Harșovschi: Suceava și învățământul românesc au primit o...

Prim-vicepreședintele PNL Suceava, Lucian Harșovschi: Suceava și învățământul românesc au primit o șansă de mai bine prin numirea lui Valentin Popa în funcția de ministru al Educației


Intră acum și în grupul de

Prim-vicepreședintele organizației municipale PNL Suceava, viceprimarul Lucian Harșovschi, a apreciat,marți, că numirea lui Valentin Popa, pe lângă faptul că clarifică anumite speculații privind culoarea politică a acestuia, reprezintă și o șansă pentru Suceava și învățământul românesc.

„Suceava și învățământul românesc, din punctul meu de vedere, au primit o șansă de mai bine. Rectorul Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava a fost numit în funcția de ministru al Educației”, consideră liderul liberal sucevean.

El adaugă că, chiar dacă desemnarea lui Valentin Popa  a fost făcută de PSD, speră că lucrurile se vor schimba în bine mai ales pentru sucevenii care au cam fost uitați de guvernanți.

În același timp, viceprimarul crede că este bine că  profesorul Valenti Popa  și-a “clarificat” culoarea politică, pentru a nu mai exista discuții.

„Nu va avea o sarcină ușoară și va trebui să își lege numele de construirea noului campus universitar, care nu ar trebui să mai fie o utopie. Acum va putea să ajute studenții suceveni cu noi locuri de cazare și finanțare pentru diferite proiecte.Totodată, proiectul blocat al grădiniței de lângă Colegiul Mihai Eminescu (liceul Pedagogic) are acum o șansă să fie repornit, fiind o investiție a ministerului pe care domnia sa îl va conduce”, arată Lucian Harșovschi într-o postare pe pagina sa de socializare în care îi urează succes noului ministru al Educației.



El notează totuși că PSD „a făcut o trecere cam mare” de la Dan Ioan Cușnir la Valentin Popa și are impresia că lui Dan Ioan Cușnir „ îi cam fuge pământul de sub picioare”.(N.B.)


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version