Inițiativa legislativă comună a tuturor parlamentarilor suceveni privind transferul pădurilor-parc la administrațiile locale ar putea fi adoptată în această sesiune parlamentară. Proiectul a pornit de la situația Parcului Șipote, dar vizează circa 13.900 de ha în toată țara

Proiectul de lege comun al tuturor parlamentarilor suceveni privind transferul pădurilor-parc la administrațiile locale, inclusiv Parcul Șipote, ar putea fi adoptat în această sesiune parlamentară, a apreciat, joi seara, în emisiunea Exclusiv 90 de minute, deputatul PNL de Suceava, Angelica Fădor.

Fădor a spus în emisiune că acesta este un proiect de lege susținut de toți parlamentarii de Suceava și că e un lucru firesc pentru că soluționează o problemă pentru care se încearcă rezolvarea de 25 de ani.

Ea a explicat că proiectul a trecut de patru comisii în Senat și are raport comun favorabil de la Comisia de Agricultură și Comisia de dezvoltare.

„Urmează votul în plenul Senatului și apoi va trece în comisiile din Camera Deputaților care este decizională. Sper ca până în vară să treacă”, a spus Fădor.

Ea a subliniat că acest proiect nu se referă doar la Parcul Șipote, ci că există și multe alte municipii, orașe, care își doresc ca aceste păduri parc situate în interiorul localităților lor să poată fi preluate și să poată fi realizate investiții.

Deputatul PNL a explicat că în aceste spații nu se va putea vorbi de speculații imobiliare.

„Vorbim efectiv de un spațiu de recreere care să fie redat oamenilor unde să se poată realiza strict anumite investiții”, a declarat Angelica Fădor care a adăugat că legea prevede că aceste păduri nu se vor putea trece din domeniul public în domeniul privat.

Ea a menționat că este vorba de 13.900 de hectare la nivelul țării din evidențele Romsilva care ar putea fi transferate primăriilor.

„Am încredere că acest proiect de suflet al tuturor parlamentarilor suceveni va trece”, a spus deputatul sucevean.

Toți parlamentarii de Suceava au inițiat un proiect de lege, pornind de la cazul Parcului Șipote, prin care pădurile-parc să poată fi preluate de administrațiile locale care să le amenajeze în spații de recreere.(T.B.)