Alexandru Băișanu cere demisia tuturor celor care au întârziat finalizarea șoselei de centură a Sucevei după ce a aflat că proiectul nu va fi finalizat în acest an

Lucrările la șoseaua de centură a Sucevei nu vor fi continuate în acest an, a declarat liderul ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, vicepreședinte al Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților, care a spus că situația i-a fost expusă de ministrul Transporturilor, Lucian Șova.

„Am discutat cu ministrul Transporturilor despre procedurile aflate în derulare privind selecția firmei care va finaliza lucrările la șoseaua de centură a municipiului Suceava, dar acesta mi-a spus că lucrările nu vor continua în acest an”, a spus Băișanu.

El a explicat că cere demisia tuturor celor vinovați de această situație, așa cum a anunțat încă din luna martie, în ședința Comisiei de Transporturi a Camerei Deputaților când i s-au dat asigurări că lucrările vor fi finalizate în acest an.

„Situația nu mai poate continua. Este semnul neputinței Guvernului României, indiferent de cine este condus, de a realiza un proiect de o complexitate medie”.

În luna martie, Alexandru Băișanu a criticat guvernele care nu au reușit să finalizeze șoseaua de centură.

„ Când eram prefect în 2007, am început șoseaua de centură a municipiului Suceava. Au trecut 11 ani de atunci, iar șoseaua de centură nu e terminată. Mai sunt vreo doi-trei kilometri. Nu e mare brânză, dar nu funcționează. Am două soluții: să-mi dau demisia din Parlamentul României și din viața politică și să mă duc acasă pentru a nu mai fi admonestat, întrebat și înjurat de cetățeni că vin și cheltui banii publici fără să fac nimic, sau să cer demisia tuturor celor care nu au făcut timp de 11 ani, nu au fost capabili să termine 3 kilometri de șosea de centură. O spun foarte clar, nu-mi voi da demisia, dar voi cere demisia tuturor celor care au făcut ceea ce s-a făcut. Vreau să vă mai spun că s-a furat la acea șosea de centură ca în codru și dacă nu se întâmplă terminarea acesteia este și datorită acestui fapt pentru că cel care ar trebui să preia această lucrare ar trebui să acopere măgăriile pe care le-au făcut alții înainte”, a spus Băișanu.

Într-o discuție ulterioară cu ministrul Transporturilor, Lucian Șova, acesta l-a asigurat că lucrările la șoseaua de centură se vor finaliza cu firma Antrepriza de Construcții, firmă ce va fi înființată în perioada următoare de CNAIR, iar investiția de la Suceava va fi prima lucrare a acestei noi firme, dar această antrepriză nu s-a mai înființat.

Lucrările la șoseaua de centură a Sucevei au început în 2007 și au fost suspendate în 2014 după ce CNADNR a reziliat contractul cu firma care câștigase lucrarea.

Tronsonul al treilea al acestei șosele a fost dat în folosință în 2015 după ce, la presiunea autorităților locale, lucrarea a fost continuată cu o altă firmă.(N.B.)