Angelica Fădor vrea să afle de la ministrul pentru românii de pretutindeni dacă elevi din diaspora ce provin din județul Suceava au beneficiat de cursuri gratuite de limba română


Intră acum și în grupul de

Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor , membru al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării vrea să afle de la ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia Intotero, despre implicarea acesteia în sprijinirea elevilor familiilor de români, în special suceveni, plecate în străinătate și dacă aceștia au beneficiat de cursuri gratuite de limba română

Fădor i-a transmis ministrului că în capitolul “Politici ]n domeniul educației” al Programului de Guvernare 2018-2020 se menționează implementarea principiului egalității de șanse în educație, îmbunătățirea performanțelor educaționale, abilităților și competențelor tuturor copiilor și tinerilor, prin accesul la un sistem de educație de calitate, relevant și incluziv.

Deputatul liberal atrage atenția că una dintre măsurile cuprinse  la acest capitol este  ”Învățarea limbii române, a elementelor de istorie și civilizație românească –  un drept pentru orice român” pentru că  guvernul își propune ”sprijinirea comunităților de români din străinătate, pentru o reintegrare facilă la întoarcerea în țară, prin creșterea cu 100% a numărului de elevi participanți la cursul de Limbă, Cultură și Civilizație  Românească”.

Angelica Fădor în reamintește ministrului o declarație  din iulie 2018 în care dădea asigurări  că „avem cursuri de limba română din partea ministerului pentru românii de pretutindeni, cursuri desfășurate prin intermediul mediului asociativ, al școlilor duminicale în special prin implicarea cultelor, dar și cursurile din partea Ministerului Educației Naționale prin intermediul Insitutului Limbii Române. Sunt gratuite. Fiecare familie care dorește să beneficieze, copiii acestora, de cursuri în limba română este important să ia legătura cu reprezentanții misiunii diplomatice ai consulatului din zona de apartenență ..”

Ținând cont de acestea, Angelica Fădor, în calitate de membru al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării cere ministrului să facă public numărul de copii ai românilor care trăiesc în diaspora și în comunitățile istorice/tradiționale din țările aflate în vecinătatea României, care au urmat astfel de cursuri în 2018.

”De asemenea, vă rog să îmi spuneți, pe baza datelor pe care le dețineți, dacă au beneficiat de cursurile de limba română elevi care provin din familii plecate din județul Suceava”, a cerut Angelica Fădor.(N.B.)


Intră acum și în grupul de