Senatorul Cadariu se revoltă: ”Mașina de tocat minciuni” PSD-ALDE a băgat marfă proaspătă în campania electorală, a furat două inițiative legislative ale PNL prezentându-le drept creații proprii”


Intră acum și în grupul de

Senatorul PN de Suceava, Dan Cadariu a dat publicității un comunicat în care își exprimă indignarea cu privire la două proiecte de lege pe care, susține parlamentarul sucevean, colegii săi de la PSD-ALDE și le-ar fi însușit fără nici un drept. Este vorba despre ”scăderea TVA la lemnul de foc pentru populație de la 19% la 9%” și ”Preluarea de către stat a creditului de 17 milioane de euro din componenta gaz a proiectului Utilități și mediu”.

Cadariu mai spune că acest lucru s-a întâmplat chiar după ce ambele partide de la Guvernare au fost initial, împotriva legilor propuse.

”Dacă vor într-adevăr să fie adoptate cele două legi le cer imperativ să le introducă pe ordinea de zi a Camerei Deputaților în această sesiune legislativă, să se prezinte la muncă, adică la ședința plenului Camerei Deputaților, și să voteze pentru. Dar nu mai miră nimic atunci când vine vorba de „minciuna și furtul” practicate metodic de „alianța” dintre „ciuma roșie” și „partidul fiului unui turnător la securitate”.”, a adăugat senatorul Dan Cadariu.

Senatorul PNL de Suceava, Dan Constantin Cadariu

Vă prezentăm in continuare, integral, comunicatul parlamentarului PNL de Suceava.

”Unii continuă și dezvoltă zilnic minciuna începută în 2016 și intitulată „Program de guvernare”:

– „0” autostrăzi și centuri ocolitoare, în timp ce localitățile din țară sunt sufocate de traficul rutier,

– „inaugurarea cu repetiție” de 3 ani de zile a acelorași lucrări de infrastructura pentru 2-3 ore, după care dispar toate utilajele odată cu televiziunile: centura Sucevei, centura Bacăului, podul de la Domnești, drumul rapid Craiova-Pitești,

– „0” spitale regionale, în timp ce în mai toate spitalele existente apar infecții nosocomiale iar sute de români internați mor anual de o banală gripă,

– în anul 2018 „au furat” în medie 600 de lei de la fiecare dintre cei 5,2 milioane de pensionari prin amânarea cu 6 luni a majorării legale a pensiilor cu rata inflației + jumătate din creșterea salariului mediu,

– în primele 4 luni din 2019 deja „au luat cu japca” de la fiecare pensionar, în medie câte 400 de lei prin amânarea până în septembrie a majorării legale. Și o vor face și în următoarele 4 luni, 

– în  2018 „au sustras”, în medie, câte 1100 de lei din conturile fiecăruia dintre cei 7 milioane de viitori pensionari beneficiari ai Pilonului II prin reducerea contribuției legale de 6,1% la 3,75%,

– în anul 2019 suma va ajunge în medie la 1400 de lei de la fiecare viitor pensionar,

– au bulversat piața muncii din România prin mărirea artificială a salariilor unor bugetari „uitându-i” complet pe ceilalți bugetari și pe toți cei din mediul privat (pe care de altfel îi urăsc – a se vedea diaspora și multinaționalele),

– au generat un deficit comercial lunar al României de aproape 1,5 miliarde de Euro (adică exact banii din salariile mărite artificial care au generat o creștere economică „mincinoasă” și nesustenabilă – fără o creștere simultană a investițiilor).

Iar ceilalți sunt preocupați doar de îngroparea sistematică a liberalismului în folosul exclusiv a unor interese personale sau de grup:

– susținerea cu înverșunare a ofensivei PSD împotriva economiei private: TVA split, supraimpozitarea muncii part-time, OUG 114 cu taxarea suplimentară a activității din energie și comunicații,

– avalanșa de inițiative legislative împotriva mediului de afaceri și a sistemului bancar, propuneri stângiste, populiste și total anticonstituționale, declarate ca atare de către CCR,

– atacul, pe alocuri mai acerb decât al PSD-ului, asupra sistemului de justiție care „a îndrăznit” să-i cerceteze atunci când au dat declarații mincinoase în cauze penale,

– inventarea „statului paralel” (cel cu care Dragnea stătea la masa, cu șorici și vin) care nu îi lasă să intre în față la biroul de permise de conducere, în loc să stea la rând ca orice cetățean”.


Intră acum și în grupul de