Primarul Sucevei, Ion Lungu, şef de campanie la PD-L


Intră acum și în grupul de

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a fost desemnat să preia conducerea campaniei electorale a democrat-liberalilor suceveni pentru alegerile europarlamentare din 7 iunie. Lungu, care este şi preşedintele organizaţiei municipale Suceava a PD-L, a reuşit să obţină rezultate remarcabile la alegerile locale din 2008, atât pentru funcţia de primar, cât şi pentru Consiliul Local Suceava, unde PD-L deţine o majoritate confortabilă, dar şi la cele generale, când a reuşit să aducă în Colegiul Suceava doi deputaţi, unul dintre ei, Sanda Maria Ardeleanu, fiind intrată în cursă fără să aibă nici un fel de experienţă prealabilă.

Preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a PD-L, Gheorghe Flutur, cel care a făcut anunţul în legătură cu Ion Lungu, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că primarul Sucevei este cea mai bună alegere pentru şefia campaniei electorale şi că se aşteaptă ca partidul său să obţină rezultate foarte bune pe 7 iunie. PD-L Suceava speră ca administratorul public al Consiliului Judeţean, Petru Luhan, să fie pe un loc eligibil pe lista finală a partidului.


Intră acum și în grupul de